SÂNTILIE

Zeul focului sau soarelui din Panteonul românesc, identificat cu Helios din mitologia Greaca si cu Gebeleisis din mitologia Geto-daca, a preluat numele si data de celebrare (20 iulie) ale Sf. Proroc Ilie. Sântilie este, în calendarul popular, miezul verii pastorale, când pe munti se organizau vestitele Nedei si Sântili. În aceasta perioada ciobanii separau berbeci de oi, „mituiau” miei, efectuau observatii astronomice si meteorologice. Ca divinitate solara si meteorologica Sântilie provoaca incendiile în verile toride, produce tunete, fulgerele si traznetele în timpul furtunilor, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si când sa de grindina. Ca personaj profan, Sântilie, este un om obisnuit: soldat, vânator, agricultor, crescator de animale, negustor de vite. Fiind ispitit si înselat de Drac, Sântilie îsi omoara unul sau mai multi membrii ai familiei (tata, mama, fiu, fiica, sau sora). Pacatele sunt ispasite în diferite moduri: sta închis 40 de ani într-un beci sau hordei; cara apa cu gura, mergând în genunchi, pentru a uda un lemn putred; aduna lemne din padure 9 ani pentru a cladi un rug imens în care se arunca si arde de viu; pazeste o turma de oi în vârf de munte etc.
Dumnezeu îl iarta, îl trece printre sfinti si îl înalta la cer într-o trasura cu roti de foc la care sunt înhamati 2 sau 4 cai albi înaripati. Acolo, pe cer, alearga printre nori, tuna (durduie, duduie, huruie, si bubuie), fulgera si trazneste dracii cu biciul de foc speriati, draci se ascund pe Pamânt: prin pomi, pe sub stresina caselor, în turlele bisericilor si chiar în corpurile unor animale, în special câini si pisici. Dorind sa nu-i scape nici unul, Sântilie trazneste si arborii, oamenii, vitele casele, bisericile în care s-au ascuns draci. În tinerete Sântilie ar fi tunat si ar fi traznit atât de puternic plesnea copilul în pântecele mamei si vitelul în burta vacii. Pentru a nu distruge lumea, dar nici sa stârpeasca samânta dracilor, Dumnezeu sau Maica Precista l-a lasat ciung de mâna dreapta, la ologit, luându-i piciorul drept, la asurzit sau i-a scos un ochi. El continua, însa, sa alunge si sa omoare dracii, alergându-i cu trasura si lovindu-i cu biciul de foc tinut în mâna stânga. Simbolurile prin care Sântilie se defineste ca un autentic zeu solar sau usor de recunoscut: trasura cu rotile de foc si caii înaripati, biciul si sagetile de foc, tunetele, trasnetele si fulgerele cu care lumineaza cerul înnorat; subordonarea si ierarhizarea divinitatilor aducatoare de arsita si foc în luna lui cuptor multe din acestea fiindu-i surori (Pârliile si Panteliile), frati (Ilie Palie si Pantelimon), sau simpli vizitii la carul lui ceresc (Foca). Conform escatologiei populare, moartea lui Sântilie, singurul sfânt cu trup si suflet, va aduce urgia apocalipsului: dracul va reusii, în final, sa-i taie capul iar din sângele scurs s-ar aprinde pamântul care va arde 9 stânjeni în adâncime. Dupa purificarea prin foc a pamântului va aparea o noua generatie de oamenii, mai mici decât cei de astazi, asemanatori cu Blajinii, care ar fi trait înaintea Uriasilor. O imensa movila funerara ar iesi apoi sufletele tuturor mortilor sub forme de oi si capre: oile l-ar urma pe Dumnezeu în Rai, caprele în Iad pe drac. Sântilie, zeu al soarelui si focului, este atestat, prin numeroase traditii, la românii de pretutindeni, în special în mediile pastorale.
În aceasta zi
– Nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).
–  îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii
– Se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvântare si se împart de pomana.
– Se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocos taiat deasupra lor.
– Se duc berbecii la berbecar.
– Daca tuna merele si alunele vor fi viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.
– Se tine “Târgul de fete de pe Muntele Gaina” din jud. Alba

2010 in review

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

The Blog-Health-o-Meter™ reads This blog is doing awesome!.

Crunchy numbers

A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 4,000 times in 2010. That’s about 10 full 747s.

In 2010, there were 24 new posts, growing the total archive of this blog to 57 posts. There were 46 pictures uploaded, taking up a total of 8mb. That’s about 4 pictures per month.

The busiest day of the year was July 6th with 83 views. The most popular post that day was Şniţele cu castraveţi..

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were forum.softpedia.com, ro.wordpress.com, raudemusca.blogspot.com, psaclub.ro, and forum.clubpeugeot.ro.

Some visitors came searching, mostly for fudulii, snoave, retete fudulii, racos, and mamaliga in paturi.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

Şniţele cu castraveţi. January 2010
1 comment

2

Reţete cu fudulii May 2010

3

Vulcanul şi coloanele de bazalt de la Racoş August 2009

4

Biserici fortificate săseşti-(III) August 2009

5

Rusaliile – tradiţii şi obiceiuri June 2009

Iahnie de fasole – Mâncărica naţională

Cum 1 Decembrie bate la uşă m-am gândit că ar fi potrivit să punem de o iahnie de făsui. Păi de aici şi titlul. Iahnia cu ciolan servită de ziua naţională a ţării… acum v-aţi prins de unde vine şi titlul articolului nu-i aşa? Nu mai spun că ea se poate în multe feluri că asta deja ştiţi. Am să vă spun cum o fac eu.

Ca să putem să ne gândim la mâncărica asta e musai să avem… fasole bineînţeles (aceasta se pune de cu seara la muiat, iar dimineaţa se pune la fiert) şi ciolan. Numai că pe lângă ciolan se mai pune şi ceva cârnaţi (afumaţi, proaspeţi, sau cum vă mai plac) şi mai ales costiţă afumată de porc.

Păi fără astea ar fi ca o nuntă fără lăutari. Restul se caută prin cămări şi frigider şi nu e o problemă să găsiţi vreo 2 morcovi, ceva căţei de usturoi, 2-3 cepe, gogoşari sau ardei gras (merge şi pastă de ardei dacă piaţa e mai săracă în perioada asta), un pipăruş iute ca focul şi o cană de suc de roşii. Staţi că nu am terminat! La gata se ninge mâncărica asta cu ceva prafuri de cimbru şi mărar să desăvârşim gustul că doar facem mâncare de sărbătoare (doară e 1 Decembrie!).

De-acum încolo totul e lesne. Se crâmpoţesc, ceapa, usturoiul şi gogoşarul. Taină: usturoiul zdrobiţi-l înainte cu lama cuţitului şi apoi îl tăiaţi. Morcovul se dă pe răzătoarea mare. Ciolanul, cârnaţii şi costiţa se taie îmbucături şi se pun la tigaie, că toate trebuiesc prăjite! Fasolea trebuie deja să fi dat în clocot. După ce cărnurile s-au rumenit se scot şi în locul lor se pun cele legume crâmpoţite sau răzălite. Se călesc şi acestea, iar când sunt gata se sting cu sucul de roşii. Acum avem şi sosul în care se va scălda fasolea.

Dacă apa în care fierbe fasolea a scăzut suficient (depinde cât sos doriţi), se adaugă ciolanul, costiţa şi cârnaţii.

Se lasă câteva clocote să se cunoască între ele, iar apoi se adaugă sosul. Iarăşi lăsăm ceva vreme să se împrietenească toate cele. Atenţie însă să mestecaţi des, altfel se va prinde pe fund! Când este gata (sosul trebuie să învelească boabele şi nu să curgă), se ninge cimbru şi mărarul tocat.

Se dă la masă cu murături, ceapă, ardei iute, etc.

Mămăligă pe pături

Doar nu o să am eu acum pretenţia că am pus coada la cireaşă! Eu o reţetă des întâlnită la noi, dar cu atât de multe variante încât nu merită să o trecem cu vederea. Mălaiul se poate fierbe în lapte şi smântână. La umplutură se poate folosi slană afumată, costiţă, cârnăciori (de oaie, de porc, afumaţi, proaspeţi, picanţi, etc), sau chiar carne de porc sau de oaie, crâmpoţită în îmbucături măricele, etc. Să nu mai pomenesc de feluri brânzeturilor folosite: burduf, telemea, caş, caşcaval. Vă las să vă puneţi imaginaţia la contribuţie ca să ridicaţi acest edificiu, căci edificiu îi putem spune atunci când construim atâtea nivele (depinde de bunăstarea cămării domniilor voastre, precum şi de mesenii care se vor înfrupta din bunătatea asta). Eu unul recomand să construiţi măcar 4-5 etaje spre bun amestec al gusturilor.

 

Haideţi să vă spun cum o fac eu de regulă. Necesar: 1 kg de mălai, brânză de burduf cam la 1 kg, 600 de grame de cârnat (las alegerea acestuia în seama gustului dvs) – eu am folosit cârnat proaspăt de porc, şi 3-4 ouă.

Procesul de fabricaţie e simplu. Se face o mămăliga nici prea moale nici prea tare, să poată fi întinsă straturi, straturi cu lingura.Cârnatul se taie felii şi se prăjeşte până s-a rumenit.Brânza de burduf se feliază şi ea. Pentru coacere am folosit un vas de fontă.

Se aşează primul strat de mămăligă în vas după ce acesta s-a uns cu puţin ulei rămas de la prăjitul cârnaţilor. Apoi se pune un strat de brânză şi unul de cârnaţi.

Iarăşi un strat de mămăligă, unul de brânză şi unul de cârnaţi. Ultimul strat se pune de mămăligă peste care se tapetează cu ceva brânză şi se dă la cuptor până se moaie brânza.

Între timp se bat ouăle cu puţină sare, iar când se moaie brânza se scoate edificiul de la cuptor şi se toarnă ouăle peste, apoi se mai dă la cuptor spre frumoasă rumenire.

Când s-a rumenit se scoate şi se dă la masă.

Mie unul îmi place să las mămăliga asta pe pături să se răcească un pic. Nu mă dau în vânt după brânză caldă. Mai ales cea de burduf care se topeşte. Odată închegată este şi mai gustoasă şi leagă şi straturile între ele făcând să arate totul ca un tort.

Pastrama noastră cea de toate zilele.

Luna aceasta este dominată de evenimente pastorale. Aşa că ce-i stă bine românului pe masă în această perioadă? Aţi ghicit. Pastramă. E şi timpul când vinul cel nou nu mai e aşa turbat şi se poate pune fără teamă lângă o păstrămioară fragedă şi suculentă.

Am fost la ţară zilele astea pentru pastramă mea de toate zilele. Nu există ceva mai bun la grătar decât pastrama făcută de părinţii finei mele. Promit că data viitoare am să pun şi reţeta şi am să exemplific şi cu poze cum se prepară. Acum vă spun doar că e extraordinar de bună şi va trebui să mă credeţi pe cuvânt. Reţeta asta nu trebuie să se piardă.

Lângă pastramă, ca să nu se plictisească singură în farfurie se mai pun cârnăciori subţirei de oaie (normal că de oaie că doar e vremea ei acum… ar fi un sacrilegiu să stricaţi mirosul stânei cu ceva porcării), totul asezonat cu ceva murături fragede de îţi pocnesc în gură. Iar lângă toate astea galbenă ca o bucată de soare, tronează o bucată de mămăligă. Da mămăligă fraţilor, de dai cu ea la vecinii de peste Dunăre, nu coleaşa aia subţirică de se pune cu polonicul în farfurie şi unii au pretenţia să o numească tot mămăligă

Ia uitaţi ce a ieşit.

RĂPCIUNE

Septembrie este luna a şaptea în calendarul roman cu început la 1 martie, luna a nouă în calendarul Iulian (stil vechi) şi luna întâi în calendarul biblic cu început de an la 1 septembrie. În graiul popular Septembrie este cunoscut sub numele de Răpciune, cu înţeles de răcire a timpului, aşa cum indică şi zicala: “În luna Răpciuni/cad copii pe tăciuni! “, adică se strâng în jurul focului, de Viniţel sau Vinimeriu, timpul culesului viţei de vie şi stoarcerii strugurilor pentru vin. Calendarul popular cuprinde sărbători specifice anotimpurilor (vara cu iarna) la echinocţiul de toamnă precum şi strângerii roadelor de pe câmp, din vii, grădini, livezi şi semănăturile de toamnă: Simion Stâlpnicul; Anul nou biblic; Ciuda lui Arhanghel; Sântămăria Mică; Ziua Crucii; Cârstovul viilor; Ziua şarpelui; Teclele; Berbecari; Începutul verii lui Mioi.

PREZICERI

De vei vrea să ştii cum va fi vremea să iei ghindă în ziua Sfântului Arhanghel (6 septembrie), să o tai în două şi de vei găsi viermi va fi an roditor, iar de nu vei găsi nimic să te înfricoşezi, căci va fi an cu boli. Ghinda de va fi multă în stejari iarna devreme va veni şi zăpadă multă înainte de vremea cuvenită va cădea. Ghinda de va fi plină la mijloc va fi an ploios iar de va fi uscată an secetos va fi.

Dacă este cald, octombrie va fi rece şi umed; dacă tună, în februarie va fi zăpadă multă şi anul va fi mănos; dacă înfloresc scaieţii, va fi toamnă frumoasă; dacă rândunelele pleacă devreme, va fi iarnă timpurie. Începe culesul viilor, se ară şi se fac semănăturile de toamnă; se recoltează fructele şi legumele iar la sfârşitul lunii, mierea.

În această lună este bine să purceadă omul la drum lung şi în călătoria ce va face este iarăşi bine să îşi facă haine noi. Septembrie se mai numeşte şi Cumpăna pentru că zilele se potrivesc la lungime cu nopţile.

GUSTAR (MĂSELAR)

A şasea lună în Calendarul roman cu început de an la întâi martie şi a opta în Calendarele gregorian şi iulian cu început de an la 1 ianuarie, este dedicată, încă din anul 8 î. H., împăratului ce-i poartă numele, Augustus.

În graiul popular luna are mai multe denumiri zonale: Augustru, Măselar, Gustar, Secerar. Fiind o perioadă a anului încărcată cu activităţi economice care se cereau împlinite la timp şi cu mare rapiditate – se fac arăturile de toamnă, se seamănă răpită, spanac, salată, pătrunjel, ţelină; se recoltează meiul, ovăzul şi legumele de sezon; se adună seminţe; se îngrijesc pomii tineri; se usucă fasolea şi poamele pe iarnă; se îngrijesc stupii; se aleg oile de berbeci, luna august. Are puţine sărbători populare: Ziua Ursului; Macavei; Sântămăria Mare; Probejenia, Sântion de Toamnă.

PREZICERI

Dacă la Hora Junilor va fi senin cum a fost ziua aceasta aşa va fi toamna. Vânturile de miazănoapte şi negură pe râuri, la apus anunţă timp bun, statornic; dacă cloncănesc cocostârcii, va ploua, vinul va fi subţire şi se vor coace greu fructele; dacă sunt alune multe, va veni iarnă grea. La sfârşitul lunii pleacă cocorii şi rândunelele.

CUPTOR

Luna a cincea în Calendarul roman şi luna a şaptea în Calendarul iulian şi gregorian este dedicată reformatorului vechiului Calendar roman de 10 luni, Iulius Caesar. Întrucât luna Iulie era perioada când se înregistrau cele mai mari temperaturi din întregul an, se coceau şi recoltau lanurile de grâu, poporul a numit-o şi luna lui Cuptor. Calendarul popular cuprinde mai multe sărbători şi obiceiuri dedicate secerişului şi forţelor potrivnice omului (furtuni, grindină, trăsnete, incendii, secetă etc): Cosmandinul, Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovîi de Vară, Marină, Sântilie, Ilie-Pălie, Focă, Opârlia, Sf. Ana, Pantelimon, Pintilie Călătorul. În anii secetoşi peisajul spiritual al agricultorului este completat cu alte obiceiuri (Paparuda, Caloianul), ceremonii şi procesiuni religioase.
PREVESTIRI
La miezul lunii de va tuna cu un ceas înainte de amiază iarna va veni grăbită iar de va tuna cu un ceas după amiază iarna va veni mai târziu. Dacă în aceiaşi zi din mijlocul lunii Soarele va străluci iarna va fi molcuţă.
Cum e de cald aşa de frig va fi în februarie; căldură mare înseamnă an mănos; dacă se schimbă ploaia cu senin cald, atunci va fi mană pe roadele câmpului; dacă muşuroaiele furnicilor sunt înalte, va fi iarnă grea; dacă păianjenul îşi rupe panza, va ploua; dacă luna plină are” cerc”, la răsărit, urmează timp senin statornic. Se seamănă spanac şi varză a doua oară; se sapă a doua oară cucuruzul; se plivesc viile; începe secerişul.

29 iunie – SÂNPETRU DE VARĂ

Divinitatea care marchează în Calendarul popular miezul verii agrare şi perioada secerişului, Sânpetrul de Vară (în popor cunoscut şi ca Sân-Petru, Sân-Chetru, Sâm-Petru, Sân-Chetriu, Sâmpietru, etc), a preluat data (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară, umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea unor decizii. În povestirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti; se ocupă cu agricultură, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul; i se întâmplă lucruri hazlii pentru calitatea lui de “sfânt” (i se fură caii sau boii chiar în vremea aratului, petrece şi joacă la cârciumă, are o drăguţă pescăriţă, se îmbată şi este bătut de oameni); intră slugă la Diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe Pământ şi altele. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Credinţa românilor este că Sf. Petru fiind ţiitorul cheilor raiului, este cel căruia îi stă în putere să primescă în acest locaş pe cei drepţi.Tot ce face Sf. Petru, făcut şi bine primit este şi de Dumnezeu.

Despre Sf. Apostol Petru, găsim puţine tradiţii în popor. Una dintre ele ne spune că în dimineaţa Joi-mari, din săptămâna ce vine înaintea Paştilor, înainte de a cânta cocoşii a treia oară, oamenii se scoală şi fac focuri în ogrăzi. Aceste focuri închipuiesc focul la care a fost oprit şi ispitit Apostolul Petru şi lângă care s-a lepădat de Isus Hristos.

Chipul lui nu se vede, totuşi în Moldova se crede că Sf. Petru stă împreună cu Sf. Pavel în lună. Sf. Petru de-a dreapta şi Sf. Pavel de-a stânga. Această credinţă a şederii lui Sf. Petru în lună o găsim şi în Bucovina, însă pe-acolo se zice că alături de dânsul stă un cal şi un ciubăr plin cu sânge. Este calul pe care Sf. petru l-a fugărit până în lună, iar acolo l-a şi săgetat.

Fiind chelar, el nu păstrează doar cheile raiului ci şi toate cheile încăperilor cereşti. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina timp de trei zile, pentru a o mărunţi prin topire, ca să nu vatăme câmpurile, aşezările omeneşti şi pe oameni. El mai rânduieşte căldura şi ploaia, pe când gerul nu-l sloboade el ci Dumnezeu.

La marea judecată, stă alături de Dumnezeu, dar uneori judecă el singur, mai ales pe beţivi de la care a pătimit multe în călătoriile sale prin lume.

Când Sf. Petru plesneşte din bici, din pleasna biciului sar scântei, care căzând pe pământ se prefac în licurici.

La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut sfânt al Calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.

Vartolomeul grâului – 11 iunie

Ziua solstiţiului de vară pe stil vechi, când se spunea că începe să se usuce rădăcina grâului şi începe să se coacă bobul în spic, se numea în Calendarul popular „Vartolomeul grâului”. Denumirea acestei reprezentări mitice a fost preluată de la Sfântul Apostol Vartolomeu, din Calendarul ortodox. În vechime, pe stil vechi, ziua de celebrare a acestui sfânt corespundea cu solstiţiul de vară. De aceea, Vartolomeu era un important hotar în scurgerea anuală a timpului: ziua şi insolaţia începeau să scadă, în pădure se răsucea frunză pe ulm, plop şi tei, iar noaptea apărea pe cer constelaţia Găinuşa. Ca personificare a zilei ce îi poartă numele, Vartolomeul grâului avea trăsăturile unui aprig zeu care îi pedepsea pe cei care îi nesocoteau ziua: bătea piatra, stârnea furtunile şi vijeliile. Prin corectarea calendarului şi trecerea sărbătorilor de pe stilul vechi la stilul nou, importanţa agrară de Vartolomeul grâului s-a diminuat (Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei). Coliva este sacrificiul spiritului grâului zdrobit în piuă, fiert în apă, îndulcit cu miere şi ornat cu miez pişat de nucă şi bomboane. Aliment sacru cu mare încărcătură simbolică, coliva este preparată astăzi numai de creştinii ortodocşi la marile sărbători calendaristice, în special la cele de comemorare a moşilor şi strămoşilor, la ceremoniile de înmormântare.