Câţi dintre voi ştiu despre această comoară amplasată în Bucureşti? Probabil că foarte mulţi. Câţi dintre voi l-au şi vizitat? Probabil că nu aşa mulţi şi asta e mare păcat, pentru că odată ce i-aţi trecut pragul veţi dori să vă întoarceţi iar şi iar. Vizitat de foarte mulţi străini, de personalităţi marcante ale lumii culturale şi politice, de şefi de stat (într-una din vizitele mele unul din vizitatorii acestui muzeu era prinţul moştenitor al Japoniei) şi de artişti, e ignorat de către noi românii. Deja nu mi se mai pare ceva straniu. Avem o tendinţă de a nega valorile noastre mai mult decât accentuată. Când fac această afirmaţie nu mă gândesc doar la valorile umane. Tot ce e românesc nu e bun. Tot ce e făcut de români nu bun. Destul însă cu acest subiect pentru că sunt atât de multe de spus şi nu mi-am propus să fac asta în paginile acestui articol.
Aşadar să trecem în revistă câteva repere ale acestui minunat muzeu:
– Ia fiinţă în anul 1936 la Bucureşti, când în Europa la acea oră mai existau doar două muzee în aer liber (în Suedia, Norvegia); nu este primul muzeu de profil de la noi din ţară, având în vedere existenţa Muzeul Etnografic Transilvania, fondat la Cluj – 1929.
– Întemeietorul acestui muzeu este profesorul Dimitrie Gusti, care în numai câteva luni, având şi sprijinul moral şi material al Fundaţiei regale Principele Carol, clădeşte această operă muzeografică de excepţie.
– În prima etapă a sa (1936-1940), muzeul era desfăşurată pe 6,5 ha şi conţinea 33 de complexe autentice transferate din toate colţurile ţării.
– Închis în perioada 1940-1948 când este locuit de către familii de refugiaţi din Basarabia şi Bucovina, care distrug o serie de exponate va fi redeschis în 1948
– Zestrea muzeului creşte ajungând la un număr de 62 de complexe de arhitectură populară (faţă de cele 33 din 1936), cu 223 de construcţii (40 de case, 165 de anexe gospodăreşti, 3 biserici, 15 instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti), însumând un inventar de 17.000 obiecte.
– În prezent, expoziţia permanentă cuprinde 121 de complexe distincte, totalizând 338 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează 53.828 obiecte.
Veţi găsi aici o sinteză a satului tradiţional românesc, plină de bun gust, de o frumuseţe prin simplitate ieşită din comun. De la arhitectura caselor, la amenajarea interioară şi exterioară a acestora şi până la decorarea lor, nu veţi găsi nimic strident, nimic nelalocul lui. Aş fi zis că ţăranul român avea cunoştinţe temeinice în a construi case şi a le decora, cunoştinţe dobândite în înalte şcoli de specialitate. Cred că tot ce au realizat este rodul comuniunii cu natura şi al nevoii care l-a învăţat cum şi ce trebuie să facă.
Mi-am propus însă să fac o referire în câteva imagini (pe pagina de web a muzeului veţi găsi toate informaţiile necesare) pentru că acestea sunt mult mai grăitoare decât orice aş încerca eu să vă spun. Vreau doar să vă stârnesc interesul pentru acest muzeu pe care să-l descoperiţi singuri.
Komul's Blog 