Un alt fel de sarmale (I)

Ni se aduce aminte de originea noastră balcanică ori de câte ori mâncăm sarmale. Noi nu ne lăsam mai prejos şi nu uităm că avem o slăbiciune pentru cărniţă în general şi pentru godac în mod special. Am mai spus-o şi o repet: cea mai bună legumă e porcul. Pă dacă ne caracterizează pe noi românii, ca fel de mâncare înseamnă că vorbim de sarmale (ui cum iese originea balcanică la iveală mai repede decât v-aţi fi aşteptat). Dacă vorbim de slăbiciunea românului pentru cărniţă ce ar putea fi decât sarmale de carne. Nu vă minunaţi că aţi citit bine!! Da. Sarmale de carne. Păi ce să mai caute varza în reţeta asta? Ce nevoie mai avem de ea când există cărniţa??

Bun!! Destul cu vorbăria şi să trecem la treabă.
Aşadar să vedem ce avem nevoie pentru următorul edificiu:
– Un muşchi de viţel sau de porc
– Costiţă afumată sau bacon (ideal e să fie o bucată care să ne permită să scoatem felii lungi)
Pentru umplutură ne mai trebuie:
– 300-500 gr. ciuperci.
– 1-2 cepe
– 500 gr. carne tocată (eu am ales piept de curcan)
– 2-3 ouă
– 200 gr. caşcaval ras
– Miroase după preferinţele domniilor voastre: piper, paprică dulce/iute, cimbru şi sare. Cu cât mai arzoaică umplutura, cu atât mai necesară e licoarea roşie ce însoţeşte bucăţica asta, aşa că nu vă zgârciţi la miroase, doar de aveţi ceva hibă la stomac.

Să trecem deci la construit.
Se căleşte ceapa şi ciupercile (eu am călit şi cărniţa să prindă un pic de gust de prăjeală) în puţin untdelemn. După ce a ieşit apa din ciuperci se amestecă cu carnea tocată (în cazul în care nu căliţi şi carnea). Dacă aţi pus şi carnea la călit, ţine-ţi pe foc până scăpaţi de sucul lăsat de carne şi ciuperci sau dacă e prea multă zeamă strecuraţi ca altfel se va fierbe. Compoziţia asta să fie cât mai uscată. Se lăsă la răcit un pic.

Între timp ne ocupăm de muşchi. Se taie fie pe lat fie pe lung. Ideea este să obţinem „foi de carne” cât mai mari, care să ne permită să le umplem. Se bat cu ciocanul de carne să devină subţiri (aveţi grijă să nu „spargeţi” carnea).
Dacă s-a răcit compoziţia, se amestecă cu 2-3 ouă să se lege. Se dă praf din toate cele miroase şi la final se adaugă şi caşcavalul ras amestecându-se bine.
După ce s-a omogenizat amestecul, se trece la umplerea „foilor de carne”. Se umplu la fel ca sarmalele şi când e gata „găluşca” se înfăşoară în fleică de costiţă/bacon şi se cetluiesc cu scobitori să nu se desfacă la cuptor.
Din costiţă/bacon se face „pat” pe fundul tăvii (eu am folosit un vas roman pentru frăgezimea bucatelor gătite în el)

Dacă mai rămâne costiţă acoperiţi sarmalele cu ea să nu le lăsăm pradă focului chiar aşa fără milă.

Se dă la cuptor până e gata. Se poate stropi şi cu ceva vinişor. Eu pentru decor am mai aruncat şi ceva cârnăţării de casă: uscaţi şi afumaţi. Nu de alta, dar şi la sarmalele in foi  de varză se mai pune un cârnat doi pentru osebit gust.

Între timp am pregătit un sos de iaurt cu usturoi la care am adăugat mărar şi nuci pisate din belşug.

Cum compoziţia folosită la umplut a fost mai multă am decis să o folosesc pentru o plăcintă de carne. Pentru aluat se poate folosi din acela de la magazin. Cine nu vrea, poate face un aluat foarte usor din:
– O nucă de drojdie
– 2 ouă
– 1/2 linguriţă sare şi 2 linguriţe zahăr
– 200 ml. de lapte dulce
– Faină cât cuprinde aluatul
Se pun ouăle împreună cu drojdia, sarea şi zahărul şi se desfac în laptele dulce, formându-se de o maia. Apoi se adăuga faină cât înghite aluatul. Se frământă bine si gata aluatul.

Când totul este gata nu rămâne decât să umblaţi la „pivniţa” şi să udaţi totul cu un vinişor după gustul vostru.
Eu am avut un molănel sprinţar, un vinişor de buturugă de prin Teleoltenia, cu reflexe rubinii şi arome sprinţare şi neastâmpărate.

Aşa se fac sarmalele în foi de carne la cuptor. O sa vedeţi altădată cum se fac şi fierte.
Hai la masă că destul cu vorbăria!!

Si ca omul,  ce aş putea să vă urez decât…Să aveţi poftă!!

Read Full Post »

Un grătar de peşte

Am să vă vând un pont că am început să prind drag de voi. Când vreţi a face un grătar de peşte căutaţi ceva scrumbii afumate. Merg şi alea sărate dă parcă nu aşe bine!! Învârtiţi lângă minunăţia asta de peşte şi un boţ mai măricel de mămăligă (da să fie din mălai măcinat la ţară de scrâşneşte în dinţi nu din ala grişat de zici că e faci tort). Nu puneţi aşa multă sare că are suficientă scrumbia.

Staţi aşa că nu am terminat!! Păi cum să mânci aşa sărătură fără ceva de blagoslovit gâtlejul? Vă mai trebuie o bute de bere sau un vinuţ, da să nu fie din cela ce toarnă plumb în jănunche că nu apucaţi a mânca scrumbia şi vă ia somnu!! Un vinuţ catifelat şi prietenos să vă ţină companie vreme îndelungată că aveţi a ostoi pârdalnică de sete!! Cam la o căldare… acu după gust să fie. Alb sau roşu.

Read Full Post »

O bucăţică rară… cârnat pe băţ sau drob la frigare…cum vreţi voi..

Eeeee… dragii mei în săptămâna ăsta a Ispasului pe lângă ouă roşii şi cozonaci se gătesc bucate specifice Paştelui: drob, friptură de miel, pască şi alte asemenea bunătăţuri. Deasemenea de Ispas se iese la iarbă verde şi uite aşa revenim la leit motivul bucătăriei noastre de vacanţă… grătarul!!
Ca să împăcăm pe toată lumea şi pe cei ce vor să gătească drob şi pe cei ce vor la pădure, hai să gătim împreună un cârnato-drob ciobănesc, care se face la frigare!! Putem să-i spunem frigăruie, putem să-i spunem cârnat pe băţ, cum la fel de bine putem să-i spunem drob.

Să vedem de ce avem nevoie pentru mişmaşul acesta.

Buuuun… deci avem nevoie de un maţ gros de oaie. De nu găsim aşa ceva e bun şi ăl de porc, da mai gros să fie să putem îndesa bine în el sumedenie de bunătăţi. Ăl mai potrivit ar fi maţul de caltaboş.
Pentru umplutură se crâmpoţeşte din cuţit nici prea mare, dar nici mărunt, ceva măruntaie fierte de miel (inimă, rinichi, ficat, limbă, creier), precum şi cărniţă. În funcţie de cât maţ avem se calculează şi cantitatea de umplutură, dar nu mai puţin de 1 kg. După ce am tocat carnea de miel precum şi măruntaiele le amestecăm. Urmează să dăm acestui amestec un castronel cu usturoi pisat. Trebuie să avem după ce bea vin, nu??

Apoi trecem la miroase: neapărat, dar neapărat cimbru cam cât ia un voinic în căuşul palmei; măghiran deasemenea din belşug; apoi sare şi piper după gust.
Bucăţica asta trebuie înviorată cum se cuvine. Amestecăm bine să se împreuneze gusturile apoi lăsăm să îşi tragă sufletul o jumate de oră, tot pentru bună împreunare a gusturilor, după care începem să umplem cu spor maţul.
După ce le umplem, legăm la capete maţul şi înfigem în ţepuşă cârnato-caltaboşo-drobul acesta. Când s-au rumenit sunt gata. Se dă la masă cu un vinuţ de cursă lungă, uşurel direct şi sturlubatec. Un vin de chef.
Minunăţia asta se însoţeşte cu un sos de hrean pentru a-i desăvârşi gustul.
Pentru cei mai gingaşi la simţuri se poate înlocui materia primă ce vine de la berbecuţ cu cea de porc sau vită, deşi nu va fi la fel.

Acum, ca omul, ce pot să vă spun decât… poftă bună!!

Read Full Post »

Ispasul – tradiţii şi obiceiuri

La 40 de zile de la marele praznic al Învierii, mai precis în joia din a şasea săptămână după Paşti în calendarul ortodox se prăznuieşte Înălţarea Domnului, numit în popor – Ispas. La 40 de zile de la Înviere, Iisus se înalţă la cer după ce s-a arătat în câteva rânduri ucenicilor săi. După zece zile, aşa cum le făgăduise, va trimite de sus pe Sfântul Duh, : „Voi ruga pe Tatăl ca să trimită un alt Mângâietor ca să fie cu voi în veac“. Sărbătoarea se va numi în popor a Cincizecimii, pentru că se împlinesc 50 de zile de la Înviere.

În tradiţia populară zilele acestea au o încărcătură specială, chiar magică. În ziua de dinainte de Ispas, care mai e numită si Ajunul de Ispas, sau Moşii de Ispas, Bălţatele sau Pestriţele, nu se lucrează decât jumate de zi. Cealaltă jumătate se prăznuieşte. Cei ce muncesc toată ziua le bate piatra holdele şi sunt pociţi ei sau copii lor. Se pasc vitele prin holde pentru a fi frumoase şi sănătoase şi se bat cu leuştean pentru a fi ferite de strigoi. Se buciumă pentru ca vrăjitoarele să nu ia mana holdelor şi laptele vitelor. Pentru paza casei şi a familiei de strigoi, se taie leuştean şi se atârna la porţi şi la ferestre, iar femeile adună plante de leac. Noaptea înfloreşte feriga şi alunul, care culese sunt bune de farmece de dragoste. În aceasta zi de Bălţate sau Pestriţe se ţine post că e rău de lupi sau alţi prădători.

În ziua de Ispas, credincioşii se încing cu foi de nuc la brâu, pentru că şi Hristos şi-a pus când s-a înălţat. Se crede că cine moare de Ispas ajunge în cer. La Ispas, vitele se bat cu leuştean, ca să se îngraşe. De asemenea, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar zicând: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”. Tot în astă zi nu se dă foc şi sare din casă, iar tot ce se seamănă după această zi nu mai rodeşte.

În ziua de Înălţarea Domnului, femeile care au în familie morţi împart azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor, crezându-se că în acea zi se înalţă sufletele lor la cer şi să aibă merinde de drum. Femeile împart laptele dulce fiert cu păsat, iar cei care primesc trebuie să dea şi ei, la rândul lor, un buchet de mături de pe câmp. Ciobanii primesc un caş şi uneori un miel. Încep să se taie miei. Oameni sunt veseli şi se bat cu leuştean pe care îl ţin la brâu pentru a fi feriţi de strigoi. Se saluta cu Hristos s-a înălţat şi se răspunde cu Adevărat s-a înălţat!

Conform credinţei populare, Ispas este personajul mitic care a asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la Domnul. Este văzut ca un om vesel de aceea in ziua de Ispas trebuie sa fie bucurie şi veselie. Gospodinele gătesc bucate ca la Paşte – ouă roşii, miel, cozonaci şi pască. În ziua de Ispas Căluşarii joacă, iar în Sibiel din Mărginimea Sibiului e obiceiul ocolirii troiţelor.

Tot astăzi este şi Paştele cailor. Numai în aceasta zi se satură şi caii o dată pe an, şi doar un ceas, pentru că aşa au fost blestemaţi de către Maica Domnului:
„Fire-aţi cai afurisiţi,
De mine, de Dumnezeu,
Mai tare de Fiul meu.
Voi să nu mai aveţi saţ
Numa-n ziua de Ispas
Şi-atuncea vreme de-un ceas”.

Aşa că ce am aflat si eu ca omul, de la bunul vă spun şi vouă, ca să nu uităm aceste frumoase tradiţii şi obiceiuri.

Read Full Post »

O bucăţică de Austria….Slănic Moldova

Nu este o afirmţie nici hazardată, nici exagerată. Aşa am simţit în momentul vizitei mele în staţiunea balneoclimaterică Slănic Moldova. Singurul lucru care îi lipseşte pentru a spune cu mâna pe inimă ca te afli in Austria sau Elveţia este acea strălucire, acel luciu pe care îl au staţiunile din Alpi. Asta o spun cei mai cîrcotaşi din fire aşa cum sunt şi eu. Da!! E loc de mai bine. Întodeauna e loc de mai bine. Cu toate aceastea Slănic Moldova face notă discordantă cu imaginea generală a staţiunilor româneşti. Pentru acest lucru trebuie felicitaţi cei ce au reuşit să ne demonstreze ca se poate si la noi.

De mult nu mi-a fost dat să văd un loc atât de curat si de liniştit la noi în ţară.  În Slănic am simţit pentru prima dată după multă vreme ca se poate. Se poate şi la noi. Mai sunt multe de facut, dar mai există speranţă si pentru noi!!

Vă şi văd mustăcind la afirmaţiile mele entuziaste. Nu-i nimic. Dacă nici pozele nu vă conving nu rămâne decât să mergeţi voi să vedeţi cu ochişorii voştrii. Dacă aveţi nevoie de linişte si de relaxare e locţia perfectă.

O zi petrecută în staţiune şi mi-a fost clar ca voi reveni aici cu plăcere ori de cate ori am nevoie de relaxare. O atmosferă plină de pace şi de calm cum rar am regăsit în ultima vreme.

Punctul central al staţiunii, parcul, e ca o oază într-o altă oază. E greu să crezi că în mijlocul naturii se mai poate crea o oază de verdeaţă. Ştiu. Şi mie mi-a fost greu să cred. Asta până am văzut cu ochii mei.

Mărturie a nobleţii acestei localitaţi stă cazinoul aflat în parc. Loc de întalnire al protipendadei sfârşitului desecol XIX început de secol XX. Pentru construirea lui au fost aduşi meşteri italieni.

De altfel întrega arhitectură a zonei are un rafinament şi un parfum al vremurilor bune, care te face să crezi că ai fi pe alte meleaguri. Vilele şi hotelurile din zonă nu se rup de specificul dat de Cazinou şi de clădirile învecinate acestuia. Se continua în mod armonios şi asta e de laudat având în vedere modul haotic în care s-a construit în ultimii ani.

Şi uite aşa umblând ca omul… am ajuns să descopăr o adevărată oază de linişte si bun gust, asta ca să nu mai menţionez de beneficiul izvoarelor cu ape minerale, de salina din Târgu Ocna şi de aerul cu adevarat „tare” al zonei.

Nu mă credeţi? Nu rămâne decât sa mergeţi singuri şi sa va convingeţi!!

Read Full Post »

Grătărelul nostru cel de toate zilele!!

După ce am văzut datina sărbătorii de 1 mai (Armindeni), să facem o incursiune în universul grătărelilor româneşti.

Drept e că tot românul cand iese la iarbă verde, sau are posibilitatea, grătăreşte de zor.  Grătarul e des întalnit, nu numai la poieniţă şi în pădure, ci şi la curte, pe marginea drumului, pe lângă bloc, pe bloc şi chiar în balcon. Însă tot ce înseamnă ieşire la iarbă verde se învarte în jurul universului grătarului. Nu e român care să nu iasă la iarbă verde şi care să fumege grătarul in mijlocul naturii (mai rău e după ce pleacă, căci în urma lui…). Intr-o ţara cu temelie carnivoră, unde umblă vorba că cea mai bună legumă e porcul, pe langă rolul social pe care îl joacă, grătarul a ajuns un fetiş.

Ce punem noi pe grătar? Aproape de toate. De la bulzul ciobănesc si brânză, la legume, ciuperci,  şi chiar pepeni (încercaţi să frigeţi pe o plită unsă cu ulei, pepene roşu şi galben), până la cărnurile noastre de zi cu zi: delicioasele porcării- fleici suculente, ceafă, muşchiuleţi, cârnaţi proaspeţi sau afumaţi si organe; pastramă de oaie; peşte si micii (miticoşii cum le zice un bun prieten) nostri, bucăţică de căpătâi a grătaragiului de pe plaiurile mioritice. Aţi observat ca nu am menţionat si cărniţa de pui. Consider că asta e pentru simandicoşi sau pentru cei ce forţaţi de împrejurări s-au dedat la diete. Acum, dacă ţineţi morţiş, nu vă opreşte nimeni să frigeţi puiul la grătar, dar măcar nu frigeţi pui de curte!! Eu unul accept această cărniţă, dar numai in varianta însoţirii ei cu costiţă sau slană afumată. Adică frigărui. Dacă tot am pomenit de frigărui cred că merită detaliat un pic. Mie îmi plac făcute din toate felurile de carne, chiar si din organe, dar numai însoţite de ceva bucăţică afumată si de roşii, ardei gras, şi neapărat ceapă.

Pentru condimentarea cărnurilor ce se vor frige eu folosesc cimbru, piper si boia iute si dulce.  Pentru carnea de porc, sarea prefer să o pun după ce ” porcăriile” au ajuns in farfurie. Tot pentru bunul gust al cărnurilor, precum si pentru bună frăgezire se foloseşte o  marinată în care se aşează la repauzat cărniţa. Marinata se poate face cu vin roşu sau alb, în care fiecare pune după posibilităţi si după felul cărnii: iaurt, mere, condimente dupa bunul gust, sare, usturoi pisat, patrunjel, marar, leuştean, etc.

Buuuun…acum că am vorbit de materia primă necesară afumării noastre la iarbă verde, hai sa vă înşir şi pe ce se face.

Pe ce frigem bucăţelele? În funcţie de  zona ţarii folosim grătarul metalic, plita, sau discul. Dacă nu ne-am dotat la plecare cu ustensilele necesarae grătăritului, o piatră plată de râu vă ajută. Se alege o piatră mare si cât mai plată peste care se face un foc straşnic. Cam o oră trebuie să ardă peste bolovan focul. Dupa aceea se curăţa bine piatra si se pune carnea la fript. Se întoarce cand „si-a dat drumul” carnea si nu mai e lipită de piatră.

Ţigla e altă variantă de a frige carnea. Se aşează cuminte peste jar. Ca şi în cazul pietrei, carnea, se întoarce când „si-a dat drumul”.

Plita trebuie să fie bine încinsă şi presărată cu sare, sau unsă cu ulei.

Discul– această invenţie ardeleană, ce arată ca o antenă parabolică cu picioare, s-a născut tot din dorinţa de grătar a românului. Ea îmbina nevoia de carne friptă cu cartofi prăjiţi. Si cum se putea face asta?? Simplu. Cu ajutorul discului. Pe marginea discului se pun bucaţile de carne, care îşi vor slobozi sucurile în „căuşul” discului, tot acolo unde s-a pus untura la topit si uleiul să se incingă- în ce zemuri se prăjesc cartofii!! Fiecare îşi va perpeli bucăţica după bunu-i gust. Mai bine făcută, mai potrivit de friptă sau în sânge.

Ştiu ca la noi tot românul se pricepe la politică, la fotbal şi să facă gratar, aşa că expunerea mea nu se vrea a fi un curs de „grătarit”. Am vrut să vă împartaşesc aşa…. ca omul, din experienţa mea.  Departe de mine gândul de a da lecţii!!

Read Full Post »

Sărbătoarea de Armindeni- 1 Mai

Nu mulţi dintre noi ştiu că de fapt sărbătoarea de 1 Mai are rădacini mult mai adânci decât 1 Mai muncitoresc, sau Sărbătoarea Internaţionala a Muncii.

Pentru tradiţia populară românească această zi nu înseamnă ziua liberă sărbătorită cu mici si bere, aşa cum am fost obişnuiţi în perioada de până în 1989, zi marcată de festivităţi propagandistice şi defilari. Totuşi ceva au în comun cele două sărbători, anume ieşitul la iarbă verde.  Sărbătoritul in mijlocul naturii. Aici se opresc însă asemănările.

În tradiţia populară această zi are semnificaţii mult mai profunde decât micul si halba. Această sărbătoare cu iz precrestin – îşi are rădăcinile in adâncurile istoriei noastre  – până şi poetul Ovidiu scria că: „la calendele lui Mai, păstorii daci îşi împodobeau porţile si stânele cu coroniţe şi frunze, ca si cu ramuri înfipte în pamânt” – ne anunţă venirea primăverii. Seminificaţia înfigerii în pământ a ramurilor de pom , sugerează fertilitatea, rodirea, naşterea.

ARMINDENI sau  ZIUA PELINULUI– se serbează pentru odihna pământului, (ca să rodească, să nu bată grindina, să nu fie dăunatori, să fie vitele sănătoase, vinul bun, oamenii sănătoşi), prin petreceri la iarbă verde unde se mănâncă miel si caş şi se bea vin roşu cu pelin. Dimineaţa oamenii se spală cu roua (de sănătate). De asemena in ziua aceasta:
– se pun ramuri verzi la porţi, pentru noroc si belşug (se ard în primul cuptor de pâine din grâu nou); la casele cu fete se pun puieţi de mesteceni in faţa porţii.
– nu se injugă vitele, nu se lucrează la câmp că recolta va fi distrusă de grindină (se seamănă totuşi fasole, pepeni, castraveţi care vor fi feriţi de viermi).
– se ţine pentru trai bun in familie, protecţia recoltelor (mai ales porumbul).
– “Băutul Mărţisorului”: fetele cumpară vin din banul de argint de mărţisor pentru a fi frumoase (ce frumos!!)

În acest fel  întelgeau bunii si străbunii noştri să îşi petreacă ziua de 1 mai!

Read Full Post »