În calendarul ortodox în ziua de 24 iunie se sărbătoreşte Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, cunoscută în popor ca Sf. Ioan de Vară, dar mai ales cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaică.
Sânziană e o plantă din familia rubiaceae, cunoscută sub numele sânzănaie, sânzănioară în Moldova; sânjuane, sânzene, sânzuane, în Transilvania; sânziene galbene în Banat, iar în Ţara Românească drăgaică.
În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc Drăgaica este o divinitate agrară cu rădăcini precreştine (zeiţa Ceres), care ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi ar cânta şi dansa, împreună cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri. În timpul acestui ritual ea bagă bob spicului de grâu şi miros plantelor de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat etc. Dacă i se nesocoteşte ziua, atunci Drăgaica stârneşte vijelii, aduce grindină, poceşte oamenii şi îi înnebuneşte, lasă florile fără leac şi miros. De asemenea în această zi nu se scaldă fiind pericol de înec. Cine se bizuie pe puterea sa şi trece de trei ori înot o apă, acela se va putea scălda tot anul fără frică de înec.
De Sânziene se obişnuieşte a se face Cununa Sânzienelor. Obicei comun pentru toată ţara, el are totuşi anumite osebiri de la zonă la zonă astfel:
În Transilvania – în ajunul sărbătorii oamenii mergeau la câmp să adune sânzuene, pe care le împletesc cunună şi le aşează pe la uşile caselor, prin holde, pe la stupii cu albine, etc. Când soarele stă să apună, vieţuitorii unei case se aşează în faţa casei şi aruncă câte o cunună pentru fiecare locuitor al casei aflat în viaţă, prezent sau absent. Cununile bărbaţilor se împletesc sub formă de cruce, iar cele ale femeilor sunt rotunde. Dacă cununa se opreşte pe acoperiş e semn de bucurie şi viaţă lungă pentru cel ce îi aparţine cununa. În schimb dacă aceasta cade de pe acoperiş e semn rău şi poate chiar de moarte.
În Ţara Românească – Se aruncă cununa pe casă, iar a doua zi, înainte de răsăritul soarelui se merge să îşi vadă cununa fiecare şi să vadă felul de vite la care va avea noroc peste an. De va fi pe cununa păr de cal, va avea noroc de cai. De va fi păr de bou, va avea de boi, etc.
Prin Dobrogea se fac Drăgaice patru fete, din care doar două se îmbracă femeieşte şi care ţinându-se cruciş de mâini pornesc toate a dănţui, însoţite de un fluierar, pe la casele oamenilor.
În Moldova – În anumite zone se alege Drăgaică cea mai frumoasă fată, care e purtată prin holde pentru a i se alege cunună de spice. Cu cununa pe cap ea e împodobită cu cârpe de diverse culori şi porneşte în dans pe la casele oamenilor.
Prin alte părţi se face cunună din flori de sânziene şi de cicoare şi se poartă la brâu umblând aşa întreaga zi. Seara se pun la uscat aceste flori şi sunt folosite ca plante de leac.
În ziua de Sânziene apar primele semne că vară se întoarce către iarnă. Se usucă rădăcina grâului, ziua începe să scadă, plantele de leac îşi pierd din puterea lor tămăduitoare, apar licuricii în păduri, se întoarce frunză pe ulm, plop, tei etc. De fapt în ziua de Sânziene se culeg plantele de leac, când se spune că ajung la maturitate. Până atunci existând credinţa că plantele de leac fiind „pişcate” de Rusalii nu aveau putere tămăduitoare. Odată culese acestea erau duse la biserică spre a fi sfinţite.
Alături de sânziene, celelalte plante de leac sunt de folos atât la treburile casnice – rodirea grădinilor, protecţie împotriva moliilor, etc – cât şi pentru tămăduirea de diverse boli: guturaiul, lipitura, boale ruşinoase sau neputinţe, friguri, etc.
Pe la miezul nopţii spre Sânziene, se crede că înfloreşte iarba fiarelor, dar numai pentru scurtă vreme. Cu această plantă se poate descuia orice încuietoare indiferent cât ar fi de meşteşugită. E iarba cea mai căutată de tâlhari pentru a deschide orice lacăt. Se poartă la brâu sau înconjurată pe degetul mic. Fiind foarte greu de găsit datorită timpului scurt când înfloreşte e foarte râvnită, iar pentru a o găsi nu se precupeţea nici un fel de efort. O modalitate de a găsi iarba fiarelor era de a lega un lacăt cu o sfoară şi de a-l târî prin iarbă la miezul nopţii. Acolo unde lacătul se deschide era iarba fiarelor. Se mai putea găsi şi în culcuşul ariciului sau de nu e acolo şi ariciul are pui, i se iau puii şi se închid într-un ţarc făcut din cuie. Ariciul vine cu iarba fiarelor să îşi scape puii. Cel ce îl pândeşte poate pune mâna astfel pe iarba fiarelor.
În ziua de Drăgaică, amuţeşte cucul din cântat. Cucul nu cântă decât de la Blagoveştenie şi până la Sânziene, când în unele zone ale ţării există credinţa că acesta se îneacă cu cireşe sau cu boabe de orz. În alte zone există credinţa că el se transformă în uliu şi de aceea încetează a mai cânta. Cucul stă prefăcut în uliu toată iarna şi aşteaptă Blagoveştenia pentru a se transforma iarăşi în cuc.
Dacă se întâmplă a mai cânta cucul după această dată, se prevestesc mari nenorociri.
Cucul a devenit o pasăre oracol care îi urseşte omului, prin modul diferit de a cânta (locul, numărul de câte ori cântă, pe ce stă când cântă etc.), norocul, sănătatea, căsătoria, moartea.
După cum vedeţi ziua de Sânziene e o zi bogată în tradiţii, legende şi obiceiuri populare ce ne dezvăluie frumseţea şi bogăţia spirituală a satului de altădată.
Komul's Blog 