Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2010

Divinitatea care marchează în Calendarul popular miezul verii agrare şi perioada secerişului, Sânpetrul de Vară (în popor cunoscut şi ca Sân-Petru, Sân-Chetru, Sâm-Petru, Sân-Chetriu, Sâmpietru, etc), a preluat data (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară, umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea unor decizii. În povestirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti; se ocupă cu agricultură, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul; i se întâmplă lucruri hazlii pentru calitatea lui de “sfânt” (i se fură caii sau boii chiar în vremea aratului, petrece şi joacă la cârciumă, are o drăguţă pescăriţă, se îmbată şi este bătut de oameni); intră slugă la Diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe Pământ şi altele. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Credinţa românilor este că Sf. Petru fiind ţiitorul cheilor raiului, este cel căruia îi stă în putere să primescă în acest locaş pe cei drepţi.Tot ce face Sf. Petru, făcut şi bine primit este şi de Dumnezeu.

Despre Sf. Apostol Petru, găsim puţine tradiţii în popor. Una dintre ele ne spune că în dimineaţa Joi-mari, din săptămâna ce vine înaintea Paştilor, înainte de a cânta cocoşii a treia oară, oamenii se scoală şi fac focuri în ogrăzi. Aceste focuri închipuiesc focul la care a fost oprit şi ispitit Apostolul Petru şi lângă care s-a lepădat de Isus Hristos.

Chipul lui nu se vede, totuşi în Moldova se crede că Sf. Petru stă împreună cu Sf. Pavel în lună. Sf. Petru de-a dreapta şi Sf. Pavel de-a stânga. Această credinţă a şederii lui Sf. Petru în lună o găsim şi în Bucovina, însă pe-acolo se zice că alături de dânsul stă un cal şi un ciubăr plin cu sânge. Este calul pe care Sf. petru l-a fugărit până în lună, iar acolo l-a şi săgetat.

Fiind chelar, el nu păstrează doar cheile raiului ci şi toate cheile încăperilor cereşti. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina timp de trei zile, pentru a o mărunţi prin topire, ca să nu vatăme câmpurile, aşezările omeneşti şi pe oameni. El mai rânduieşte căldura şi ploaia, pe când gerul nu-l sloboade el ci Dumnezeu.

La marea judecată, stă alături de Dumnezeu, dar uneori judecă el singur, mai ales pe beţivi de la care a pătimit multe în călătoriile sale prin lume.

Când Sf. Petru plesneşte din bici, din pleasna biciului sar scântei, care căzând pe pământ se prefac în licurici.

La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut sfânt al Calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.

Anunțuri

Read Full Post »

Ziua solstiţiului de vară pe stil vechi, când se spunea că începe să se usuce rădăcina grâului şi începe să se coacă bobul în spic, se numea în Calendarul popular „Vartolomeul grâului”. Denumirea acestei reprezentări mitice a fost preluată de la Sfântul Apostol Vartolomeu, din Calendarul ortodox. În vechime, pe stil vechi, ziua de celebrare a acestui sfânt corespundea cu solstiţiul de vară. De aceea, Vartolomeu era un important hotar în scurgerea anuală a timpului: ziua şi insolaţia începeau să scadă, în pădure se răsucea frunză pe ulm, plop şi tei, iar noaptea apărea pe cer constelaţia Găinuşa. Ca personificare a zilei ce îi poartă numele, Vartolomeul grâului avea trăsăturile unui aprig zeu care îi pedepsea pe cei care îi nesocoteau ziua: bătea piatra, stârnea furtunile şi vijeliile. Prin corectarea calendarului şi trecerea sărbătorilor de pe stilul vechi la stilul nou, importanţa agrară de Vartolomeul grâului s-a diminuat (Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Transilvaniei). Coliva este sacrificiul spiritului grâului zdrobit în piuă, fiert în apă, îndulcit cu miere şi ornat cu miez pişat de nucă şi bomboane. Aliment sacru cu mare încărcătură simbolică, coliva este preparată astăzi numai de creştinii ortodocşi la marile sărbători calendaristice, în special la cele de comemorare a moşilor şi strămoşilor, la ceremoniile de înmormântare.

Read Full Post »

Zilele favorabile recoltării plantelor tămăduitoare de boli de-a lungul anului sunt adunate într-un calendar al culegerii plantelor de leac.

Spre deosebire de recoltarea plantelor alimentare care variază de la an la an cu câteva zile, în funcţie de condiţiile meteorologice şi alţi factori locali, plantele de leac se culegeau după un calendar exact, cu zile şi momente ale zilei şi nopţii riguros fixate de tradiţie. Zilele în care plantele de leac aveau calităţi tămăduitoare erau sărbătorile din preajma echinocţiilor de primăvară şi de toamnă şi, mai ales, cea care marca solstiţiul de vară, Sânzienele.

Tradiţia preciza nu numai zilele, ci şi momentele diurne sau nocturne cele mai favorabile (noaptea, dimineaţa în zori, la răsăritul Soarelui) aveau tâlcul lor. Se considerau fără eficienţă plantele culese la Rusalii sau în preajma Rusaliilor, întrucât acestea ar fi „pişcate de Iele”.

Culesul plantelor este un ritual care se desfăşura în anumite condiţii de timp şi de loc: terenuri curate, neumblate de animale, păsări şi oameni, etc. Persoanele care le rupeau trebuiau să fie curate trupeşte şi sufleteşte, să spună anumite cuvinte şi formule magice, să aibă o anumită ţinută vestimentară (îmbrăcate, dezbrăcate până la brâu sau de tot, cu capul descoperit), să răsplătească Pământul pe care a crescut floarea ruptă sau smulsă cu pâine, sare, seminţe etc.

În practicile de medicină populară se foloseau în special plante culese la Sânziene întrucât sărbătoarea este situată la mijlocul verii. Acum, în natură, în special în mediul vegetal, se produc fenomene biologice spectaculoase: înfloresc, se pârguiesc şi se coc recoltele şi plantele. Culegerea plantelor de leac în noaptea de Sânziene, oricum înainte de răsăritul Soarelui, este o operaţiune incomodă, care nu ar fi fost efectuată de nici un iniţiat în medicina populară dacă nu ar fi aşteptat de la această acţiune anumite avantaje, reale sau imaginare.

Zilele marcate de sărbători când, printre alte practici tradiţionale, se culegeau şi anumite plante de leac şi tincturi se aflau în perioada echinocţiului de primăvară (Săptămâna Caii lui Sântoader, Florii, Joimari, Sângiorz, Sângiorzul Vacilor), în preajma solstiţiului de vară (Todorusale, Ispas, Sânziene, Cârcovii de Vară, Ilie Palie, Focă) şi la echinocţiul de toamnă (Sântămărie Mare, Sântămărie Mică, Ziua Crucii).

Read Full Post »

CIREŞAR

Luna a patra în Calendarul roman înainte de Cezar şi luna a şasea în Calendarele iulian şi gregorian dedicata zeiţei Juno, soţia lui Jupiter şi protectoarea femeilor măritate. Întrucât în iunie se coc cireşele, primele fructe ale anului luna se numeşte zonal Cireşar sau Cireşel. Acum în perioada solstiţiului de vară, când ziua devine cea mai lungă şi insolaţia cea mai puternică din întreg anul, timpul calendaristic şi vegetaţia ajung la maturitate.

Totuşi recoltele, oricât de promiţătoare ar părea pentru luna iunie, sunt numai o făgăduinţă, nu o certitudine; orice furtună, vijelie, ploaie torenţială însoţită de grindină poate devasta lanurile de grâu, rodul viţei de vie sau al livezilor. În războiul dintre forţele naturii, benefice sau malefice, omul neştiind de partea cui va fi, în final, victoria, a preamărit, dedicându-le sărbători şi obiceiuri, atât pe sfinţii creştini îmbrăcaţi în haine păgâne (Timoftei; Vartolomeu; Onofrei; Elisei; Sânpetru) cât şi divinităţile păgâne îmbrăcate în haine creştine (Drăgaica; Sânzienele).La aceasta se adaugă într-un an cu data mobilă a Paştelui la 30 aprilie, Joile Verzi; Moşii de Ispas; Moşii de Vară; Duminica Mare; Căluşul; Rusaliile; Marţea Cioculu; Lăsatul Secului de Sânpetru; etc. Târgurile Drăgaicei şi a Sânzienelor, organizate în a doua jumătate a lunii păstrează amintirea unei divinităţi preistorice a agriculturii, celebrată la solstiţiul de vară.

PREZICERI

În luna aceasta de va tuna, holde bune vor fi, dar se vor stârpi vacile. Dacă fulgeră şi tună, vara va fi ploioasă şi belşug la grâu; dacă plouă mult strică via şi strugurii; dacă e uscat, va fi belşug la mălai şi struguri mulţi; dacă sunt omizi, va fi recoltă bună la grâu şi struguri. Nu se mână oile la locuri umede să nu facă gălbează. Se seamănă ridichile de toamnă şi guliile şi conopida, se sapă viile a doua oară.

Read Full Post »