Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Moş Ajun’

DATINII ŞI CREDINŢE. Pentru ziua Ajunului întâlnim o mulţime de datine şi credinţe pe tot cuprinsul ţării.
Prin Romanaţi, în seara de 23-24 decembrie, feciorii se duc pe la familiile care au fete mari şi le ureză noroc şi fericire la măritiş
Spre Ajun, muncitorii pământului e bine să se gândească la păpuşoi, ca să-i viseze noaptea. Cum îi vor visa aşa vor fi peste an.
În ziua de Ajun, gospodarii e bine să atingă toate uneltele cu care lucrează peste an pentru a le fi drag să le folosească şi anul următor. De asemenea ei trebuie să adune toate lucrurile date cu împrumut. Dacă sfintele sărbători nu le-ar găsi acasă, se crede că acestea vor plânge.
Femeile se trezesc dis de dimineaţă şi aruncă spre răsărit mâncare păsărilor de curte. Făcând astfel, păsările nu vor strica semănăturile din grădină.
Alte femeii se duc la porci şi iau o poală de paie, cu ochii închişi, iar apoi se duc în casă şi se aşează pe ea, ca să le stea peste vară cloştile la clocit.
De-acum până după trecere sărbătorilor, vreme de 2 săptămâni, fiecare e dator să trăiască în pace şi bună înţelegere cu cei din jurul său. Cine caută sfadă, va fi ocărât, iar cine va lovi cu palma sau cu pumnul, va face atâtea buboaie câţi pumni a dat şi atâtea răni câte palme dat.
În vasul cu apă, din care cei ai casei urmează să-şi toarne pentru spălat se pun nuci, ca oamenii să fie sănătoşi, sau potcoave ca să fie tari ca fierul.
Găinilor li se dă mâncare din sită sau ciur, ca să se ouă mult, iar în grăunţe se pun din bucatele de Ajun, crezându-se că după cum curge grâul din ciur aşa vor curge şi ouăle de la găini.
În această zi nu se dă nimic cu împrumut. Cei care fac asta, o fac numai pentru a avea noroc peste an la furtişaguri şi să nu fie prinşi. Afară de asta se crede că cine dă din casă îşi dă norocul.
Unii spun însă că e bine ca tu să împrumuţi altceva de la altă casă pentru noroc la albine.
Fetele pun afară pe prispă diverse bucate pentru a-şi vedea ursitorul. Acesta vine noaptea şi mănâncă, iar fata îl va vedea.
Noaptea nu-i e îngăduit nimănui să doarmă în grajd, pe paie sau fân, căci în noaptea aceea boii vorbesc între ei despre domnul Hristos, care s-a născut şi pe care l-au încălzit cu răsuflarea lor. Se crede că odată cu boii şi celelalte vietăţi vorbesc între ele, destăinuindu-şi locurile unde sunt ascunse comorile în pământ, care ard în această noapte. Omenii nu e bine să asculte căci li se prevestesc mari nenorociri.
Înspre Crăciun, cerurile se deschid şi se aud glasuri îngereşti. Minunea aste le e îngăduită numai celor fără de păcat. Există credinţa că ce se va cere în acel moment se va împlini.

Read Full Post »

– Se ajunează de noroc; se face calendarul de ceapă şi alte practici de aflare a vremii anului următor.
– Se începe orice lucru pentru a avea spor la el peste an.
– Nu se dă din casă, se mătură invers şi nu se scoate gunoiul ca să nu se ducă norocul.
– Se hrănesc păsările prin ciur, să ouă mult; se ameninţă pomii neroditori.
– Se dă vitelor fân ţinut sub masă cu bucăţele din fiecare fel de mâncare să nu li se ia mana.
– Se mănâncă peşte, că apărare de friguri; nu se bea rachiu că-i al dracului.

Zeul Panteonului românesc, celebrat pe 24 decembrie şi ajuns după 365 de zile la vârsta senectuţii şi a morţii, este, conform tradiţiilor romaneşti, Moş Ajun, fratele lui Crăciun. Conform tradiţiei, Maica Domnului fiind cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este un om sărac, o refuză, dar o îndruma spre fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun. Acesta, neştiind că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte sau o trimite să nască în grajdul vitelor. În alte legende se specifică că Moş Crăciun aştepta în acea zi vizita unui mare împărat. Crăciuneasa, fiindu-i milă de străină, o ajută, fără ştirea satului, să nască. Fapta este pedepsită de Moş Crăciun cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul sau s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu devenind „primul creştin”, „sfântul cel mai bătrân”, soţul femeii care a moştenit-o pe Maria.

Începând cu seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopţii şi până dimineaţa se obişnuieşte prin unele părţi din Ţara Românească şi Transilvania, să meargă cete de copii, din casă în casă, cu colinda.
Se merge cu Moş-Ajunul, bună dimineaţa, bună dimineaţa la Moş-Ajun, sau colindişul.
Prin alte părţi se spune că se umblă cu colindeţele.
Obişnuit copii aveau trăistuţe sau săculeţi pentru a aduna în ele nuci, mere, covrigi, colăcei, colindeţe sau bolindeţe sau ce mai primeau de la gazde. Copii mai mari primeau chiar şi câte un pahar de vin. În mâna aveau beţe pentru a se apăra de câini şi a se ajuta la mersul prin zăpadă.

Ei urau din casă în casă: Bună dimineaţa la Moş Ajun! Că-i într-un ceas bun!
Prin Oltenia copii treziţi cu noaptea în cap se duc la biserică şi bat toaca.


În unele părţi este obiceiul ca în ziua de Ajun, băieţii, dar mai ales cântăreţii bisericeşti să umble cu  icoana -o icoană cu naşterea lui Isus Hristos. Intrând în casă încep a cânta troparul Naşterii Mântuitorului. Această datină este o înfăţişare a umblării cu ajunul a preotului, care neputând colinda într-o singură zi, trimitea în locu-i cântăreţii şi dacă era nevoie chiar feciorii care erau străinii de biserică.

BUTUCUL DE CRĂCIUN. A fost multă vreme substitut al zeului mort reprezentat de un trunchi de stejar tăiat din pădure şi ars pe vatră (incinerat) în noaptea de 24/25 decembrie. Copacul tăiat (butucul) simboliza moartea anuală a zeului autohton Crăciun, care renăştea prin ritul funerar de incinerare specific geto-dacilor înainte de creştinare. Împodobirea pomului de Crăciun a fost suprapus peste obiceiul autohton al incinerării butucului de Crăciun. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au pătruns de sus în jos şi de la oraş la sat tradiţia împodobirii bradului din nordul şi vestul Europei. Obiceiul arderii Butucului de Crăciun, astăzi dispărut, a fost atestat la români, aromâni, letoni, sârbi şi croaţi.

COLACII DE CRĂCIUN. Colacii preparaţi la Crăciun din făină de grâu cernută cu sita cea deasă, de către femeile „curate”.
Colacii se pregătesc fie pentru colindători, numindu-se în unele locuri şi colindeţe, fie pentru masa ajunului, fie pentru pomenirea morţilor.
Ei pot avea forme de cerc, potcoavă şi stea, închipuind Soarele, Lună şi stelele de pe Cer, de păpuşă, de cerc umplut, fără gaură la mijloc, şi de diferite animale şi păsări sacre (taurul, pupăză etc.).
Legat de aluatul de Crăciun găsim o serie de datini şi credinţe.
Aluatul, din care nu se împrumută sub nici un chip, este dospit ca să se ouă găinile şi să fie sănătoase, iar vitele să fete. Femeile se feresc şi de vecine pentru că se zice că acea femeie care poate lua aluat din 3 case şi face pâine din el, dacă mănâncă acea pâine atunci casa ei va avea spor şi belşug la găini. Păstrat pentru mai târziu acest aluat are puteri tămăduitoare pentru vitele bolnave şi cele deocheate.
Prin alte părţi aluatul se face în seara de Crăciun.
Prin Bucovina, muierile fac un creciun din aluat (un colac în formă de 8), pe care îl păstrează până primăvara, când e dat plugarilor.

Read Full Post »