Biserici fortificate săseşti-(III)

De data aceasta vom călători pe drumul Sighişoara-Sibiu, pentru a descoperi noi aşezăminte, unele dintre ele aflate în lista patrimoniului universal UNESCO (Biertan).
Cred că nu există sat de-a lungul acestui drum care să nu se mândrească cu un asemenea ansamblu arhitectonic.

BIERTAN

Aflată în patrimoniul UNESCO, Biertanul a fost ales sediul Episcopiei Evanghelice timp de aproape 300 ani (1572-1867)
Complexul eclesiastic şi de apărare a fost construit în secolele XV-XVI în stilul goticului târziu, cu elemente specifice Renaşterii.
Edificiul central al ansamblului este o biserică-hală cu trei nave, boltite în reţea, construită între 1492 – 1516 pe locul alteia mai vechi, în stilul goticului târziu, cu elemente de arhitectură renascentistă la unele portale.
În interiorul bisericii altarul în stil gotic târziu, în formă de triptic a fost realizat în mai multe etape între 1515-1524.
Stranele sunt realizate între 1514-1523 de sighişoreanul Reychmut şi se numără printre cele mai valoroase de acest gen din Transilvania.
Unică în felul sau este uşa sacristiei construită la 1515, remarcabilă prin sistemul de blocare.

COPŞA MARE

Biserica este construită în secolul al XIV-lea ca bazilică gotică trinavată cu turn-clopotniţă în partea de vest. Nava centrală cu trei travee şi tavan drept a fost separată de colateralele scunde prin pilaştrii masivi ce susţin arce ogivate. În secolul al XVI-lea se fortifică biserica, schimbându-i-se aspectul iniţial.
Zidurile navei centrale sunt supraînălţate, amenajându-se un etaj de luptă prevăzut cu guri de tragere. Turnul este întărit cu o galerie de luptă din lemn scoasă în consolă în exterior, pe bârne. După 1510 a început construcţia masivului cor fortificat ce se ridică cu 11 metri deasupra navei. Pe ancadramentul cu trăsături renascentiste al uşii sacristiei, datat 1519, este cioplit un relief reprezentând „Mielul Domnului cu cruce şi steag “.
Fortificaţia din jurul bisericii se construieşte la începutul secolului al XVI-lea. Intrarea de pe latura de vest este prevăzută cu hersă, iar în colţurile de nord-est şi sud-vest sunt construite turnuri cu două etaje de luptă. Ultimul a fost demolat în secolul al XIX-lea.

VALEA VIILOR

Fundaţiile unei prime biserici, edificate în secolul al XIV-lea, au fost descoperite pe latura de nord a actualei biserici. Acest prim edificiu de cult este menţionat documentar în anul 1414 ca purtând hramul „Sf. Petru “. Biserica actuală a fost construită suprapunând parţial vechea construcţie, la cumpăna secolelor XV – XVI, ca biserică-hală în stil gotic.
Noul edificiu este dotat cu elemente defensive specifice acestei perioade. Deasupra navei s-a amenajat un etaj de luptă.
Şi turnul-clopotniţă este întărit prin îngroşarea zidurilor, închiderea portalului de vest şi sprijinirea cu contraforturi masive, pe care se sprijină arcele cu guri de smoală ale galeriei de luptă.
Fortificaţia din jurul bisericii este ridicată în secolele XV – XVI. Zidul de incintă este înalt de 6 m, iar galeria de luptă este acoperită şi sprijinită pe arce de zidărie. Pe partea de vest se ridică o fortificaţie de poartă cu aspect bastionar. Incinta mai este întărită cu două bastioane pe laturile de nord şi de sud şi un turn pe partea de est. După secolul al XVI-lea se adosează pe interiorul zidului de incintă cămări de provizii.

VALCHID

Biserica din Valchid oferă o imagine aproape nealterată din perioada dinaintea Reformei. Biserica hală cu patru travee şi cor poligonal a fost construită în jurul anului 1390, iar edificiul în sine nu a fost fortificat în perioada ulterioară. La începutul sec. XVI însă, a fost construit un zid de incintă, care purta cinci turnuri, din care astăzi se mai păstrează patru. Poziţia lor este atipică, nefiind situate la colţurile zidului de incintă, ci pe traiectoria acestuia, şi au înălţimi diferite.

MĂLÂNCRAV

Biserica a fost construită în secolul al XIV-lea ca bazilică gotică cu turn pe latura de vest şi a purtat hramul „Sf. Maria “. Cheia de boltă de deasupra altarului reprezintă blazonul familiei Apaffi şi poartă o inscripţie („GENTILE SCUTUM APPAE “). Pe partea de nord a corului se află sacristia şi un turn de scară. Biserica a fost mult timp loc de pelerinaj, scrijeliri ale pelerinilor în pereţii corului fiind vizibile pretutindeni, cea mai veche dintre acestea datând din anul 1405.
De mare valoare artistică sunt picturile murale executate pe la mijlocul secolului al XIV-lea şi păstrate pe pereţii bisericii, picturi ce reprezintă cel mai bine păstrat ansamblu de pictură linear-narativă gotică din secolul al XIV-lea.
În clopotniţa bisericii sunt păstrate trei clopote vechi. Clopotul mare poate fi datat la mijlocul secolului al XIV-lea, este ornamentat la bază cu o ghirlandă şi poartă o inscripţie („O REX GLORIE VENI CUM PACE “– „O Împărat al slavei vino în pace! “).
Fortificaţiile din jurul bisericii au fost ridicate abia în secolul al XV-lea.

Read Full Post »

Biserici fortificate săseşti-(II)

Dacă în prima parte v-am prezentat bisericile săseşti aflate pe drumul Braşov-Sighişoara, în partea a doua am să vă dezvălui câteva din fortificaţiile săseşti aflate de-lungul drumului Sighişoara-Agnita.

APOLD

Se presupune că o parte dintre structuri datează din secolul al XIII-lea. Totuşi, ansamblul din jurul bisericii fortificate din Apold a fost închegat în decursul secolelor al XV-lea şi al XVI-lea. Marele portal gotic de pe faţada vestică a bisericii este în acelaşi timp şi intrarea în clopotniţă. În decursul vremii, turnul acesteia a fost înălţat, ferestrele i-au fost îngustate şi au fost amenajate creneluri. Într-o nişă exterioară de la nord mai locuieşte încă Bogdan Misil, o figurină de lemn de felul celor din turnul de la Sighişoara, care se mişcă la fiecare bătaie a orologiului din clopotniţă.
Fortificaţia are o incintă dublă şi neregulată. Zidurile interioare măsoară azi doar un metru, diferenţa până la înălţimea originală de patru metri pierzându-se în decursul timpului. Intrarea principală în incinta veche, datând din secolul al XV-lea, se face prin Turnul Ovăzului, înalt de trei niveluri şi situat la sud-vest, folosit o scurtă vreme pentru depozitare. Turnul, multifuncţional, mai păstrează şi o râşniţa manuală pentru vremurile de asediu.

DEALUL FRUMOS

Dealul Frumos posedă, încă din prima jumătate a secolului XIII, o bazilică romanică cu trei nave, cor pătrat, închis spre est cu o absidă semicirculară, fără clopotniţă. Transformarea acestei bazilici într-o biserică-hală gotică, fortificată cu două turnuri de apărare, a fost necesară sub presiunea evenimentelor istorice şi schimbarea tehnicii de război prin apariţia şi răspândirea armelor de foc.
Ca toate bisericile din sudul Transilvaniei, şi cea de la Dealu Frumos a fost înconjurată de o incintă, având forma rectangulară, care datează de la începutul secolului al XVI-lea. Turnurile sale, pătrate în plan, au trei niveluri prevăzute cu metereze şi maşiculiuri în consolă.

IACOBENI

Biserica de tip sală, construită în stil gotic, sprijinită de contraforţi şi având cor poligonal datează din secolul XIV.
Arcul triumfal este gotic, iar bolta în reţea a navei, realizată în maniera goticului târziu, datează din secolul XV.
Nu este clar dacă masivul turn de pe partea de V a bisericii a fost adăugat în secolul XV sau dacă este un donjon mai vechi, pe care se lipeşte biserica. Turnul este boltit la parter şi la primul nivel, iar accesul între aceste etaje se face printr-o scară-tunel, înglobată în grosimea zidului.
Cu certitudine, din jurul anului 1500, datează ultimul nivel, cu galeria de luptă din lemn, scoasă în exterior pe bârne în consolă. Dealtfel în această perioadă întregul edificiu este fortificat.
Deasupra sacristiei se ridică un turn cu cinci etaje, iar deasupra navei şi a corului se ridică un etaj de apărare scos în exterior şi sprijinit pe arce de cărămidă, aşezate pe vechii contraforţi. În spatele arcelor se deschid guri de smoală, iar deasupra, ambrazuri de tragere.
Incinta poligonală datând de la sfârşitul secolului XV, este prevăzută cu două turnuri exterioare în colţurile de SV şi SE, un turn de acces protejat cu hersă pe latura de N şi o clădire-bastion, destinată şi păstrării proviziilor, în colţul de NV

MERGHINDEAL

Biserica de la Merghindeal a fost construită în secolul al XIII-lea, ca bazilică romanică cu clopotniţă spre vest. Navele laterale au fost boltite în cruce, în timp ce navei centrale i s-a făcut un tavan. Între navele laterale şi nava centrală se deschid arcade romanice sprijinite pe masive pile de zidărie de plan rectangular.
Arcul triumfal precum şi părţi ale portalurilor de nord şi de sud păstrează profilatura romanică. Peste corul romanic se ridică un turn cu patru etaje, iar turnului-clopotniţă i se adaugă o galerie de luptă din lemn, scoasă în exterior pe bârne în consolă.
Fortificaţia din jurul edificiului de cult se constituie dintr-o incintă aproape dreptunghiulară cu două turnuri dispuse în colţurile de sud-vest şi sud-est şi un turn de poartă pe latura de nord, în dreptul turnului-clopotniţă.

Read Full Post »

Biserici fortificate săseşti-(I)

Am să încep o serie de articole referitoare la bisericile fortificate din aşezările săseşti de pe cuprinsul Transilvaniei.
Sunt parte dominantă a culturii Transilvaniei de Sud, iar unele dintre acestea fac parte din patrimoniul UNESCO. Numai din patrimoniul nostru nu fac parte. Sunt foarte puţin cunoscute, iar pe această cale vreau şi eu să contribui, alături de cei care au mai făcut-o la popularizarea lor. La scoaterea lor din cvasianonimantul în care se află. Nu folosesc cuvinte mari. Într-adevăr în decursul călătoriei mele nu am întâlnit printre vizitatorii acestor adevărate bijuterii prea mulţi conaţionali. Marea majoritate a turiştilor ce vizitau aceste biserici fortificate erau turişti străini. Englezi, germani, elveţieni, etc. Au venit să vadă acest fenomen al bisericilor fortificate. Se mai găsesc asemenea construcţii şi în alte locuri din Europa. E drept că nu aşa multe ca la noi. La noi existau peste 300 de asemenea fortificaţii. O parte au dispărut, o parte sunt pe cale de dispariţie, iar o mică parte sunt salvate prin includerea lor în patrimoniul UNESCO (Biertan, Viscri, Saschiz, Prejmer, Valea Viilor, Câlnic and Dârjiu) Iarăşi spre ruşinea noastră, o serie de asemenea construcţii sunt renovate cu ajutorul unor fundaţii din străinătate. Noi vrem turism balnear şi alte bazaconii izvorâte din puţul gândirii blondei de la turism. Vine prinţul Charles să ne arate ce bogăţii avem, iar noi visăm la cai verzi pe pereţi. A ajuns să se spună că România is the land, iar Grecia is the choice. Mă opresc aici cu aceste considerente, pentru că nu acesta e scopul articolului meu. Scopul meu este să vă prezint aceste minunăţii. Poate într-o bună zi vor fi incluse într-un circuit turistic, care ar ajuta la salvarea lor.

CLOAŞTERF

Situată pe drumul ce leagă Braşovul de Sighişoara, biserica fortificată datează de la începutul sec. 16. Biserica cu zid patrulater se află pe strada principală a satului. Ea constă dintr-o biserică-sală care se continuă la est cu un cor larg. Corul şi sala sunt acoperite de un nivel de apărare. Zidul împrejmuitor alcătuieşte un patrulater, care are la fiecare colţ câte un turn. Construcţia a fost terminată la 1523.

MEŞENDORF

Biserica a fost construită în sec XIV, mai întâi în stil romanic, iar ulterior în stilul goticului timpuriu. Interesant că biserica din Meşendorf prezintă un zwinger, ceea ce în arhitectura fortificată înseamnă acel spaţiu îngust între exteriorul zidului principal şi un al doilea zid mai scund, paralel cu primul, cu rol de obstacol, capcană în faţa invadatorilor.

HOMOROD

Pe când lăcaşurile de cult săseşti din secolul XIII au fost construite aproape toate ca bazilici romanice cu trei nave, Homorodul posedă una din foarte rarele biserici-sală romanice ce datează din ultima treime a secolului XIII.
Zidul interior este în formă de patrulater şi are turnuri la colţuri. La sfârşitul sec. 18 a fost construit corul din zidul sudic al bisericii. Din această perioadă datează şi mobilierul interior (altar, amvon, strane, tavan casetat), în stilul barocului transilvănean ţărănesc

VISCRI

Biserică din sec. 14, peste o construcţie anterioară romanică, împrejmuire sec. 14-18. Cetatea se află pe o înălţime deasupra satului. Mica biserica-sala este mărginită la est de un cor iniţial semicircular, iar la vest de un turn masiv. în interiorul bisericii s-au păstrat resturi de sculptură romanică (cristelniţa, nişă, arc triumfal, portal). Împrejmuirea interioară este întărită cu trei turnuri şi două bastioane. Biserica-cetate relativ mică dar pitorească a străbătut ultimele două secole fără modificări. Ea reprezintă unul dintre exemplele cele mai lămuritoare despre modul în care, în spaţiul cel mai restrâns, se alcătuia o zonă de supravieţuire pentru comunitatea ameninţată din afară.

Read Full Post »

Vulcanul şi coloanele de bazalt de la Racoş

Gata cu vacanţa. A venit momentul să vă dezvălui din locurile mai puţin ştiute de pe la noi. Nu am pretenţia că aş fi un explorator. Au făcut-o alţii înaintea mea, însă pot face pariu că sunt locuri mai puţin umblate de picior de român. Mi-au confirmat-o cunoştinţele mele când le-am povestit despre ele.
Am să încep cu situl geologic de la Racoş. Un vulcan stins şi coloanele de bazalt.

Racoş este o localitate aflată cam la jumătatea distanţei dintre Braşov şi Sighişoara pe drumul european E60. Înainte de a intra în Rupea Gară cum vii de la Braşov se face un drum la dreapta.
Mă rog, greu poate fi numit drum. Parcă e o cărare ninsă cu făină aşa praf e.
Odată ajuns în Racoş, trebuie să ceri lămuriri pentru a vedea vulcanul şi coloanele de bazalt. Sunt în afara localităţii.
Mai uşor se ajunge la exploatarea de bazalt unde se poate vedea ce a croit natura, ajutată şi de mâna omului. Frumos.

De-acolo se poate ajunge şi la vulcan. Drum de ţară mult mai bun decât cel pe care se ajunge la Racoş.
Odată ajuns la vulcan ai impresia că dacă nu ar fi vegetaţia cam aşa ar trebui să arate planeta Marte. Peisaj roşu.

Din păcate avem multe de văzut pe meleagurile noastre, doar că lipsa infrastructurii şi lipsa promovării duc la menţinerea lor în necunoscut.
Doar că eu ca omul mă încăpăţânez şi vreau să le scot la iveală. Sper să şi reuşesc.

Read Full Post »

Muzeul Naţional al Satului – Dimitrie Gusti

Câţi dintre voi ştiu despre această comoară amplasată în Bucureşti? Probabil că foarte mulţi. Câţi dintre voi l-au şi vizitat? Probabil că nu aşa mulţi şi asta e mare păcat, pentru că odată ce i-aţi trecut pragul veţi dori să vă întoarceţi iar şi iar. Vizitat de foarte mulţi străini, de personalităţi marcante ale lumii culturale şi politice, de şefi de stat (într-una din vizitele mele unul din vizitatorii acestui muzeu era prinţul moştenitor al Japoniei) şi de artişti, e ignorat de către noi românii. Deja nu mi se mai pare ceva straniu. Avem o tendinţă de a nega valorile noastre mai mult decât accentuată. Când fac această afirmaţie nu mă gândesc doar la valorile umane. Tot ce e românesc nu e bun. Tot ce e făcut de români nu bun. Destul însă cu acest subiect pentru că sunt atât de multe de spus şi nu mi-am propus să fac asta în paginile acestui articol.

Aşadar să trecem în revistă câteva repere ale acestui minunat muzeu:

– Ia fiinţă în anul 1936 la Bucureşti, când în Europa la acea oră mai existau doar două muzee în aer liber (în Suedia, Norvegia); nu este primul muzeu de profil de la noi din ţară, având în vedere existenţa Muzeul Etnografic Transilvania, fondat la Cluj – 1929.

– Întemeietorul acestui muzeu este profesorul Dimitrie Gusti, care în numai câteva luni, având şi sprijinul moral şi material al Fundaţiei regale Principele Carol, clădeşte această operă muzeografică de excepţie.

– În prima etapă a sa (1936-1940), muzeul era desfăşurată pe 6,5 ha şi conţinea 33 de complexe autentice transferate din toate colţurile ţării.

– Închis în perioada 1940-1948 când este locuit de către familii de refugiaţi din Basarabia şi Bucovina, care distrug o serie de exponate va fi redeschis în 1948

– Zestrea muzeului creşte ajungând la un număr de 62 de complexe de arhitectură populară (faţă de cele 33 din 1936), cu 223 de construcţii (40 de case, 165 de anexe gospodăreşti, 3 biserici, 15 instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti), însumând un inventar de 17.000 obiecte.

– În prezent, expoziţia permanentă cuprinde 121 de complexe distincte, totalizând 338 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează 53.828 obiecte.

Veţi găsi aici o sinteză a satului tradiţional românesc, plină de bun gust, de o frumuseţe prin simplitate ieşită din comun. De la arhitectura caselor, la amenajarea interioară şi exterioară a acestora şi până la decorarea lor, nu veţi găsi nimic strident, nimic nelalocul lui. Aş fi zis că ţăranul român avea cunoştinţe temeinice în a construi case şi a le decora, cunoştinţe dobândite în înalte şcoli de specialitate. Cred că tot ce au realizat este rodul comuniunii cu natura şi al nevoii care l-a învăţat cum şi ce trebuie să facă.

Mi-am propus însă să fac o referire în câteva imagini (pe pagina de web a muzeului veţi găsi toate informaţiile necesare) pentru că acestea sunt mult mai grăitoare decât orice aş încerca eu să vă spun. Vreau doar să vă stârnesc interesul pentru acest muzeu pe care să-l descoperiţi singuri.

Read Full Post »

O bucăţică de Austria….Slănic Moldova

Nu este o afirmţie nici hazardată, nici exagerată. Aşa am simţit în momentul vizitei mele în staţiunea balneoclimaterică Slănic Moldova. Singurul lucru care îi lipseşte pentru a spune cu mâna pe inimă ca te afli in Austria sau Elveţia este acea strălucire, acel luciu pe care îl au staţiunile din Alpi. Asta o spun cei mai cîrcotaşi din fire aşa cum sunt şi eu. Da!! E loc de mai bine. Întodeauna e loc de mai bine. Cu toate aceastea Slănic Moldova face notă discordantă cu imaginea generală a staţiunilor româneşti. Pentru acest lucru trebuie felicitaţi cei ce au reuşit să ne demonstreze ca se poate si la noi.

De mult nu mi-a fost dat să văd un loc atât de curat si de liniştit la noi în ţară.  În Slănic am simţit pentru prima dată după multă vreme ca se poate. Se poate şi la noi. Mai sunt multe de facut, dar mai există speranţă si pentru noi!!

Vă şi văd mustăcind la afirmaţiile mele entuziaste. Nu-i nimic. Dacă nici pozele nu vă conving nu rămâne decât să mergeţi voi să vedeţi cu ochişorii voştrii. Dacă aveţi nevoie de linişte si de relaxare e locţia perfectă.

O zi petrecută în staţiune şi mi-a fost clar ca voi reveni aici cu plăcere ori de cate ori am nevoie de relaxare. O atmosferă plină de pace şi de calm cum rar am regăsit în ultima vreme.

Punctul central al staţiunii, parcul, e ca o oază într-o altă oază. E greu să crezi că în mijlocul naturii se mai poate crea o oază de verdeaţă. Ştiu. Şi mie mi-a fost greu să cred. Asta până am văzut cu ochii mei.

Mărturie a nobleţii acestei localitaţi stă cazinoul aflat în parc. Loc de întalnire al protipendadei sfârşitului desecol XIX început de secol XX. Pentru construirea lui au fost aduşi meşteri italieni.

De altfel întrega arhitectură a zonei are un rafinament şi un parfum al vremurilor bune, care te face să crezi că ai fi pe alte meleaguri. Vilele şi hotelurile din zonă nu se rup de specificul dat de Cazinou şi de clădirile învecinate acestuia. Se continua în mod armonios şi asta e de laudat având în vedere modul haotic în care s-a construit în ultimii ani.

Şi uite aşa umblând ca omul… am ajuns să descopăr o adevărată oază de linişte si bun gust, asta ca să nu mai menţionez de beneficiul izvoarelor cu ape minerale, de salina din Târgu Ocna şi de aerul cu adevarat „tare” al zonei.

Nu mă credeţi? Nu rămâne decât sa mergeţi singuri şi sa va convingeţi!!

Read Full Post »