Divinitatea care marchează în Calendarul popular miezul verii agrare şi perioada secerişului, Sânpetrul de Vară (în popor cunoscut şi ca Sân-Petru, Sân-Chetru, Sâm-Petru, Sân-Chetriu, Sâmpietru, etc), a preluat data (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiţia populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară, umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea unor decizii. În povestirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti; se ocupă cu agricultură, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul; i se întâmplă lucruri hazlii pentru calitatea lui de “sfânt” (i se fură caii sau boii chiar în vremea aratului, petrece şi joacă la cârciumă, are o drăguţă pescăriţă, se îmbată şi este bătut de oameni); intră slugă la Diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe Pământ şi altele. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Credinţa românilor este că Sf. Petru fiind ţiitorul cheilor raiului, este cel căruia îi stă în putere să primescă în acest locaş pe cei drepţi.Tot ce face Sf. Petru, făcut şi bine primit este şi de Dumnezeu.
Despre Sf. Apostol Petru, găsim puţine tradiţii în popor. Una dintre ele ne spune că în dimineaţa Joi-mari, din săptămâna ce vine înaintea Paştilor, înainte de a cânta cocoşii a treia oară, oamenii se scoală şi fac focuri în ogrăzi. Aceste focuri închipuiesc focul la care a fost oprit şi ispitit Apostolul Petru şi lângă care s-a lepădat de Isus Hristos.
Chipul lui nu se vede, totuşi în Moldova se crede că Sf. Petru stă împreună cu Sf. Pavel în lună. Sf. Petru de-a dreapta şi Sf. Pavel de-a stânga. Această credinţă a şederii lui Sf. Petru în lună o găsim şi în Bucovina, însă pe-acolo se zice că alături de dânsul stă un cal şi un ciubăr plin cu sânge. Este calul pe care Sf. petru l-a fugărit până în lună, iar acolo l-a şi săgetat.
Fiind chelar, el nu păstrează doar cheile raiului ci şi toate cheile încăperilor cereşti. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina timp de trei zile, pentru a o mărunţi prin topire, ca să nu vatăme câmpurile, aşezările omeneşti şi pe oameni. El mai rânduieşte căldura şi ploaia, pe când gerul nu-l sloboade el ci Dumnezeu.
La marea judecată, stă alături de Dumnezeu, dar uneori judecă el singur, mai ales pe beţivi de la care a pătimit multe în călătoriile sale prin lume.
Când Sf. Petru plesneşte din bici, din pleasna biciului sar scântei, care căzând pe pământ se prefac în licurici.
La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut sfânt al Calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.
Komul's Blog 