Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2009

Câţi dintre voi ştiu despre această comoară amplasată în Bucureşti? Probabil că foarte mulţi. Câţi dintre voi l-au şi vizitat? Probabil că nu aşa mulţi şi asta e mare păcat, pentru că odată ce i-aţi trecut pragul veţi dori să vă întoarceţi iar şi iar. Vizitat de foarte mulţi străini, de personalităţi marcante ale lumii culturale şi politice, de şefi de stat (într-una din vizitele mele unul din vizitatorii acestui muzeu era prinţul moştenitor al Japoniei) şi de artişti, e ignorat de către noi românii. Deja nu mi se mai pare ceva straniu. Avem o tendinţă de a nega valorile noastre mai mult decât accentuată. Când fac această afirmaţie nu mă gândesc doar la valorile umane. Tot ce e românesc nu e bun. Tot ce e făcut de români nu bun. Destul însă cu acest subiect pentru că sunt atât de multe de spus şi nu mi-am propus să fac asta în paginile acestui articol.

Aşadar să trecem în revistă câteva repere ale acestui minunat muzeu:

– Ia fiinţă în anul 1936 la Bucureşti, când în Europa la acea oră mai existau doar două muzee în aer liber (în Suedia, Norvegia); nu este primul muzeu de profil de la noi din ţară, având în vedere existenţa Muzeul Etnografic Transilvania, fondat la Cluj – 1929.

– Întemeietorul acestui muzeu este profesorul Dimitrie Gusti, care în numai câteva luni, având şi sprijinul moral şi material al Fundaţiei regale Principele Carol, clădeşte această operă muzeografică de excepţie.

– În prima etapă a sa (1936-1940), muzeul era desfăşurată pe 6,5 ha şi conţinea 33 de complexe autentice transferate din toate colţurile ţării.

– Închis în perioada 1940-1948 când este locuit de către familii de refugiaţi din Basarabia şi Bucovina, care distrug o serie de exponate va fi redeschis în 1948

– Zestrea muzeului creşte ajungând la un număr de 62 de complexe de arhitectură populară (faţă de cele 33 din 1936), cu 223 de construcţii (40 de case, 165 de anexe gospodăreşti, 3 biserici, 15 instalaţii tehnice şi ateliere meşteşugăreşti), însumând un inventar de 17.000 obiecte.

– În prezent, expoziţia permanentă cuprinde 121 de complexe distincte, totalizând 338 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează 53.828 obiecte.

Veţi găsi aici o sinteză a satului tradiţional românesc, plină de bun gust, de o frumuseţe prin simplitate ieşită din comun. De la arhitectura caselor, la amenajarea interioară şi exterioară a acestora şi până la decorarea lor, nu veţi găsi nimic strident, nimic nelalocul lui. Aş fi zis că ţăranul român avea cunoştinţe temeinice în a construi case şi a le decora, cunoştinţe dobândite în înalte şcoli de specialitate. Cred că tot ce au realizat este rodul comuniunii cu natura şi al nevoii care l-a învăţat cum şi ce trebuie să facă.

Mi-am propus însă să fac o referire în câteva imagini (pe pagina de web a muzeului veţi găsi toate informaţiile necesare) pentru că acestea sunt mult mai grăitoare decât orice aş încerca eu să vă spun. Vreau doar să vă stârnesc interesul pentru acest muzeu pe care să-l descoperiţi singuri.

DSC_3287

DSC_3374

DSC_3411

DSC_3462

DSC_3323

DSC_3370

DSC_3445

DSC_3468

DSC_3469

DSC_3474

DSC_3491

DSC_3511

DSCF3291

DSCF3292

DSCF3217

DSC_3522

DSC_3516

Anunțuri

Read Full Post »

Ştiu că Dobrogea e o zonă ceva mai aridă şi că pe lângă gospodăriile dobrogene grădinile de legume şi zarzavaturi nu au reputaţia celor din Lunca Dunării, dar trebuie să ne descurcăm cu ce avem.

Bucăţică de stână, cu iz târgoveţ, mâncărica asta se face din măruntaie de pui, un pic de carne macră de pui şi ceva brânză telemea. Ştiu că fără garnitură e cam golaşă, drept pentru care eu recomand celor ce vor a însoţi mâncare asta cu ceva garnitură, nişte cartofi şi morcovi la cuptor că tot îl încingeţi!!

Destul cu vorbăria şi la treabă!!

Pentru umplutură avem nevoie de:

–          1 kg. Măruntaie de pui (pipote şi inimi)

–          3-400 gr. Ficat de pui

–          1 kg. Carne de pui fără os (piept sau pulpe)

–          4-500 gr. Afumătura de porc (preferabil costiţă afumată)

–          7-800 gr. Telemea măturată de oaie

–          o căpăţână de usturoi

–          condimente: sare, piper, paprică, cimbru (ceva mai mult) şi busuioc

–          100 ml. Ulei sau o nucă de unt

Pentru sos avem nevoie de:

–          7-800 gr. Iaurt, dar să fie din acela mai consistent

–          3-400 gr. Caşcaval ras

–          3-4 ouă

DSCF3087

Aşadar se crâmpoţesc din cuţit măruntaiele (inimile, pipotele şi ficatul) şi carnea de pui şi se pun în vase separate.

Usturoiul se curăţa şi se zdrobeşte, afumătura se taie felii, iar telemeaua se rade prin răzătoarea mare.

Se unge o tavă fie cu ulei fie cu unt după cum staţi cu colesterolul. Se aşterne strat din măruntaie de pui (jumătate din cantitatea totală) peste care se pune jumătate din carnea de pui. Se întinde usturoiul pisat peste toată suprafaţa tăvii. Se adaugă toată telemeaua rasă.

DSCF3089

Se pune şi restul de măruntaie şi carne. Se dă praf de sare şi piper după gust. Se pune apoi cimbrul şi un pospai de busuioc (nu prea mult că e plantă cu aromă puternică).

DSCF3090

Se acoperă totul cu felii de costiţă afumată şi se dă la cuptorul încins. Se lasă o jumătate de oră, timp în care ne ocupăm de sos.

DSCF3091

Se bat ouăle cu iaurtul după care adăugăm caşcavalul ras. Se amestecă bine.

DSCF3093

Când s-a scurs jumătate de ceas se scoate tava şi se acoperă cu sos, după care se dă iarăşi la cuptor până e gata.

DSCF3098

DSCF3099

Aşa cum am mai zis se poate da la masă cu o garnitură de cartofi şi morcovi copţi.

Lângă ar merge cu un vinişor demisec. După preferinţă poate să fie alb sau roze.

Read Full Post »

În calendarul ortodox în ziua de 24 iunie se sărbătoreşte Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, cunoscută în popor ca Sf. Ioan de Vară, dar mai ales cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaică.

Sânziană e o plantă din familia rubiaceae, cunoscută sub numele sânzănaie, sânzănioară în Moldova; sânjuane, sânzene, sânzuane, în Transilvania; sânziene galbene în Banat, iar în Ţara Românească drăgaică.

În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc Drăgaica este o divinitate agrară cu rădăcini precreştine (zeiţa Ceres), care ar umbla pe Pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi ar cânta şi dansa, împreună cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri. În timpul acestui ritual ea bagă bob spicului de grâu şi miros plantelor de leac, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special bolile copiilor, apără holdele de grindină, furtuni şi vijelie, urseşte fetele de măritat etc. Dacă i se nesocoteşte ziua, atunci Drăgaica stârneşte vijelii, aduce grindină, poceşte oamenii şi îi înnebuneşte, lasă florile fără leac şi miros. De asemenea în această zi nu se scaldă fiind pericol de înec. Cine se bizuie pe puterea sa şi trece de trei ori înot o apă, acela se va putea scălda tot anul fără frică de înec.

De Sânziene se obişnuieşte a se face Cununa Sânzienelor. Obicei comun pentru toată ţara, el are totuşi anumite osebiri de la zonă la zonă astfel:

În Transilvania – în ajunul sărbătorii oamenii mergeau la câmp să adune sânzuene, pe care le împletesc cunună şi le aşează pe la uşile caselor, prin holde, pe la stupii cu albine, etc. Când soarele stă să apună, vieţuitorii unei case se aşează în faţa casei şi aruncă câte o cunună pentru fiecare locuitor al casei aflat în viaţă, prezent sau absent. Cununile bărbaţilor se împletesc sub formă de cruce, iar cele ale femeilor sunt rotunde. Dacă cununa se opreşte pe acoperiş e semn de bucurie şi viaţă lungă pentru cel ce îi aparţine cununa. În schimb dacă aceasta cade de pe acoperiş e semn rău şi poate chiar de moarte.

În Ţara Românească – Se aruncă cununa pe casă, iar a doua zi, înainte de răsăritul soarelui se merge să îşi vadă cununa fiecare şi să vadă felul de vite la care va avea noroc peste an. De va fi pe cununa păr de cal, va avea noroc de cai. De va fi păr de bou, va avea de boi, etc.

Prin Dobrogea se fac Drăgaice patru fete, din care doar două se îmbracă femeieşte şi care ţinându-se cruciş de mâini pornesc toate a dănţui, însoţite de un fluierar, pe la casele oamenilor.

În Moldova – În anumite zone se alege Drăgaică cea mai frumoasă fată, care e purtată prin holde pentru a i se alege cunună de spice. Cu cununa pe cap ea e împodobită cu cârpe de diverse culori şi porneşte în dans pe la casele oamenilor.

Prin alte părţi se face cunună din flori de sânziene şi de cicoare şi se poartă la brâu umblând aşa întreaga zi. Seara se pun la uscat aceste flori şi sunt folosite ca plante de leac.

În ziua de Sânziene apar primele semne că vară se întoarce către iarnă. Se usucă rădăcina grâului, ziua începe să scadă, plantele de leac îşi pierd din puterea lor tămăduitoare, apar licuricii în păduri, se întoarce frunză pe ulm, plop, tei etc. De fapt în ziua de Sânziene se culeg plantele de leac, când se spune că ajung la maturitate. Până atunci existând credinţa că plantele de leac fiind „pişcate” de Rusalii nu aveau putere tămăduitoare. Odată culese acestea erau duse la biserică spre a fi sfinţite.

Alături de sânziene, celelalte plante de leac sunt de folos atât la treburile casnice – rodirea grădinilor, protecţie împotriva moliilor, etc – cât şi pentru tămăduirea de diverse boli: guturaiul, lipitura, boale ruşinoase sau neputinţe, friguri, etc.

Pe la miezul nopţii spre Sânziene, se crede că înfloreşte iarba fiarelor, dar numai pentru scurtă vreme. Cu această plantă se poate descuia orice încuietoare indiferent cât ar fi de meşteşugită. E iarba cea mai căutată de tâlhari pentru a deschide orice lacăt. Se poartă la brâu sau înconjurată pe degetul mic. Fiind foarte greu de găsit datorită timpului scurt când înfloreşte e foarte râvnită, iar pentru a o găsi nu se precupeţea nici un fel de efort. O modalitate de a găsi iarba fiarelor era de a lega un lacăt cu o sfoară şi de a-l târî prin iarbă la miezul nopţii. Acolo unde lacătul se deschide era iarba fiarelor. Se mai putea găsi şi în culcuşul ariciului sau de nu e acolo şi ariciul are pui, i se iau puii şi se închid într-un ţarc făcut din cuie. Ariciul vine cu iarba fiarelor să îşi scape puii. Cel ce îl pândeşte poate pune mâna astfel pe iarba fiarelor.

În ziua de Drăgaică, amuţeşte cucul din cântat. Cucul nu cântă decât de la Blagoveştenie şi până la Sânziene, când în unele zone ale ţării există credinţa că acesta se îneacă cu cireşe sau cu boabe de orz. În alte zone există credinţa că el se transformă în uliu şi de aceea încetează a mai cânta. Cucul stă prefăcut în uliu toată iarna şi aşteaptă Blagoveştenia pentru a se transforma iarăşi în cuc.

Dacă se întâmplă a mai cânta cucul după această dată, se prevestesc mari nenorociri.

Cucul a devenit o pasăre oracol care îi urseşte omului, prin modul diferit de a cânta (locul, numărul de câte ori cântă, pe ce stă când cântă etc.), norocul, sănătatea, căsătoria, moartea.

După cum vedeţi ziua de Sânziene e o zi bogată în tradiţii, legende şi obiceiuri populare ce ne dezvăluie frumseţea şi bogăţia spirituală a satului de altădată.

Read Full Post »

La 50 de zile de la Sfintele Sărbători Pascale, sau la 10 zile de la Înălţare avem o nouă săptămână încărcată de tradiţii şi obiceiuri. Pe lângă componenta creştină a sărbătorii (pe care nu vreau să insist) – este alături de Paşte cea mai veche sărbătoare creştină având puternice rezonanţe în rândul credincioşilor – ne lovim şi de componenta populară a acestei marii sărbători a cincizecimii.

Numită în popor Rusaliile sau Ielele, această sărbătoare debutează cu Sâmbăta Rusaliilor sau Moşii de Rusalii, Moşii cei mari, Moşii de vară sau Moşii de sâmburi.
În ajunul Rusaliilor, în ziua de Moşi credinţa populară ne dezvăluie frumoase obiceiuri:
– Dacă plouă va fi an mănos; se buciumă pentru a aduna ploile pentru vară.
– Se ţine post până la amiază, apoi se lucrează, dar nu se toarce, nu se mătură, nu se dă gunoiul afară.
– Se ung uşile şi ferestrele cu usturoi şi leuştean ca apărare de duhuri.
– Se dau de pomană pentru morţi, plăcinte, păsat de porumb, lapte, ceapă, usturoi verde, cireşe, apă, în vase noi, împodobite cu flori.
– Se împodobesc uşile şi casele cu crengi de tei, care vor fi bune de leac.
– Obiceiuri: “Goana Rusaliilor” (o fac tinerele fete, pentru alungarea relelor).
– Noaptea “înfloreşte feriga”.
– Se duc crenguţe cu frunze de tei la biserică.

În DUMINICA MARE A RUSALIILOR (POGORÂREA SFÂNTULUI DUH; RUSALIILE; ZIUA TEILOR; CINCI ZECIMA) avem alte repere şi alte obiceiuri:
– Dacă este timp frumos va fi vară frumoasă.
– Cine lucrează “este luat de Rusalii, înnebuneşte”.
– Femeile poartă pelin şi beau vin cu pelin pentru a fi voinice, sănătoase.
– Obiceiuri: “datul de var sau surată” (tinerii astfel “legaţi” îşi dau blide cu mâncare pomană unii altora), jocul “Calusărilor”, udatul nevestelor.
– La biserică se îngenunchează pe iarbă şi frunze de tei care apoi se folosesc la îndepărtarea relelor.
– De acum se poate dormi afară.

În tradiţie se spune că cei care nu ţin sărbătoarea de Rusalii vor fi pedepsiţi de Iele. Acestea le vor lua minţile sau îi vor schilodi. Rusaliile, cunoscute în mitologia românească sub denumirea de” Iele”, sunt făpturi fabuloase, înzestrate cu puteri magice, de seducţie, ce sălăşluiesc în văzduh, munţi, peşteri, păduri şi pe malul apelor şi cascadelor. Pe timpul nopţii, în lumina lunii, Rusaliile se scaldă goale în izvoare. Sunt temute mai ales dansurile Ielelor – Hora Ielelor – ele adorând să danseze cu sânii goi în cerc, având părul despletit şi clopoţei la glezne. Dansul Ielelor este unul magic. Ielele nu fac rău celor ce care le evită, ele devin rele numai dacă sunt provocate sau dacă dansul lor este privit. Atunci se spune că se răzbuna pe” vinovat” luându-i minţile definitiv. Pedepsesc şi pe aceia care lucrează în această zi considerată a dansului. În noaptea de Rusalii nu e bine să dormi sub cerul liber sau să te duci la fântână, căci vei cădea sub puterea Ielelor.

La sate în special se păstrează tradiţia că în această zi să se ducă la biserică pentru sfinţire crengi de tei şi nuc. Aceste crenguţe se agăţă apoi la straşina caselor sau la icoane. Au puteri tămăduitoare si te vor apăra de cele rele. Se folosesc şi pentru vindecarea celor care suferă de surzenie. Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor şi a grindinii..

În ziua de Rusalii există şi obiceiul numit “udatul nevestelor “. Conform tradiţiei se spune că numai femeile care vor fi udate vor fi sănătoase tot anul şi vor şi mai frumoase.

Legat de Rusalii este şi faimosul joc al Calusărilor, dans ritual care vine de la săritul peste foc pentru a scăpa de iele. Dansul Calusărilor ( intrat în patriomoniul UNESCO în 2006) are putere de tămăduire pentru vindecarea celui care a privit Dansul Ielelor şi şi-a pierdut minţile.

Port de Calusar

În vremuri vechi bărbaţii care umblau singuri noaptea, drumeţii care riscau să fie prinşi de magia nopţii de Rusalii, de Iele, purtau la brâu usturoi, frunze de tei sau nuc, fire de busuioc, pentru îndepărtarea puterii misterioase a Ielelor.
Se mai spune şi că nu este de dorit să te prindă în Noapte de Rusalii, noaptea tainică a dansului Ielelor, nici la răscruci de drumuri, nici la marginea pădurii, nici în munţi, nici pe malul întunecat al apelor, căci aceia au şanse mari de a surprinde dansul Ielelor şi de a-şi pierde minţile.

Acest Mit al Ielelor, Rusaliilor ce are rădăcini pre romane s-a suprapus în decursul anilor peste Sărbătoarea Creştină a Sfintelor Rusalii, iar din sărbătoarea păgână, dionisiacă, a devenit o sărbătoare creştină, fară a-şi pierde însă componenta populară, tradiţională.

Read Full Post »

O altă modalitate de a face sărmăluţe în foi de carne este să le fierbem în zeamă.
Prea mare diferenţă nu este dacă comparăm astă reţetă cu cealaltă.

Aşadar să vedem ce avem nevoie pentru următorul edificiu:
– Un muşchi de viţel sau de porc
– Costiţă afumată sau bacon (ideal e să fie o bucată care să ne permită să scoatem felii lungi)
Pentru umplutură ne mai trebuie:
– 300-500 gr ciuperci.
– 2 roşii
– O vânătă mărişoară
– 1 ardei gras
– 1-2 cepe
– Un pahar de orez
– 500 gr. carne tocată (eu am ales de piept de curcan), dar poate fi şi de miel
– 2-3 ouă
– 200 gr. caşcaval ras
– Un pahar de vin alb
– Miroase după preferinţele domniilor voastre: piper, paprică dulce/iute, cimbru, neapărat mentă şi sare. Cu cât mai arzoaică umplutura, cu atât mai necesar e licoarea roşie ce însoţeşte bucăţica asta, aşa că nu vă zgârciţi la miroase, doar de aveţi ceva hibă la stomac.

Să trecem deci la construit.
Se căleşte ceapă şi ciupercile în puţin untdelemn. După ce a ieşit apă din ciuperci se ia de pe foc şi se amestecă cu orezul şi carnea.
Taină: Pentru gust bun, dar şi pentru grabnică fierbere se poate pune şi carnea la călit, precum şi orezul.

Între timp ne ocupăm de muşchi. Se taie fie pe lat fie pe lung. Ideea este să obţinem foi de carne cât mai mari, care să ne permită să le umplem. Se bat cu ciocanul de carne să devină subţiri (aveţi grijă să nu „spargeţi” carnea).
Dacă s-a răcit compoziţia se amestecă cu ouăle să se închege bine. Se dă praf din toate cele miroase şi la final se adaugă şi caşcavalul ras amestecându-se bine.
După ce s-a omogenizat amestecul se trece la umplerea „foilor de carne”. Se umplu la fel ca sarmalele şi când e gata „găluşca” se înfăşoară în fleică de costiţa/bacon şi se cetluiesc cu scobitori să nu se desfacă la cuptor.
Dacă ne-a mai rămas costiţă/bacon se face „pat” pe fundul ceaunului alături de felii de ceapă şi roşii. Se aşează sărmăluţele, se presară cimbru şi frunzuliţe de mentă după bun obicei, după care se căpăcesc cu felii de vinete şi ardei gras şi iară cu felii de roşii şi ceapă. Se toarnă vinul şi se dau la cuptor până e gata.
Se servesc ca orice sarmale cu un sos de smântână  dres cu usturoi si mentă.

Acum la masă, dar nu înainte de a umbla la „pivniţă”. Trebuie să udaţi ca omul, cu un vinişor după gustul vostru, bunătate de sarmale în foi de carne.

Read Full Post »