Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Mos Craciun’

COLINDE
Începând cu ziua întâi de Crăciun şi sfârşind în ziua de Bobotează, sau la alţii doar până la Sf. Vasile, sau chiar numai în cele trei zile de Crăciun pe alocuri, copiii umblă cu steaua. Ei sunt numiţi stelari, colindări, colindători, sau crai.
Prin Ţara Românească se umblă cu Vicleimul, iar în celelalte părţi cu Irodul. Prin acestea înţelegem datina tineretului de a reprezenta la Crăciun Naşterea lui Isus Hristos, venirea Magilor după stea, poftirea lor de către Irod, etc.
Începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului – prin unele părţi se începe cu zilele Crăciunului, iar în altele doar în ziua de S.f Vasile – tinerii mergeau cu turcă, capra sau brezaia, nume ce-l purta unul din flăcăii mascaţi.
Turca e un boţ de oaie, cu piele de iepure pe la barbă, cu urechi de iepure şi coarne de lemn împodobite.

DATINI ŞI CREDINŢE DE CRĂCIUN
În apa în care te speli la Crăciun să pui o nucă, ca să fi tare ca „nuca”. În unele părţi femeile fac leşie în care se spală cei ai casei ca să nu facă păduchi peste an.
Când se întorc de la biserică gospodarii şi gospodinele trec peste fier, ca să fie sănătoşi peste an.
Nimeni nu dă împrumut în ziua de Crăciun.
Cât ţin zilele Crăciunului se ascunde furca de tors. Cine o va vedea va fi muşcat de un şarpe atât de lung şi gros ca furcă.
La masă e bine să se mănânce pasăre că fiecare să fie uşor ca pasărea, caş, pentru a fi alb la faţă. Unii caută să mănânce lichiu ca să se sature fără multă mâncare.
După masă unii se odihnesc. Nu e bine să se caute în cap ca să nu scurme găinile în grădină.
Tinerii căsătoriţi trebuie să se ducă la părinţi, naşi, mai ales în ziua a doua.
Nu se aruncă gunoiul în zilele de Crăciun. Se strânge şi se aruncă după Bobotează, peste straturi ca să nu le strice viermii. Alţii ard acest gunoi de Sf. Vasile, afumând cu el vitele ca să nu le poată vătăma nimeni.
În ziua a treia a Crăciunului, fetele de măritat, mătură pe la miezul nopţii casa îndărăt, de la uşă spre fund. Gunoiul strâns îl duc goale şi despletite într-o răspântie unde strigă: „Uiu-iu Eu strig pe Lacu, Lacu pe Dracu, Dracu pe data mea!”
Dacă e cald la Crăciun de se pot ţine uşile deschise, de Paşte va fi frig.

Anunțuri

Read Full Post »

– Focul nu trebuie să se stingă, se pune “buşteanul de Crăciun” a cărui cenuşe pusă în grădină aduce belşug.
– Finii merg cu daruri la naşi.
– Se merge cu “Turca”, se colindă cu “Steaua”, “Vicleimul”, Irozii”.
– Firmiturile colacului de Crăciun se dau păsărilor şi vitelor să fie ferite de rău.
– Se ascunde furca de tors, până la Bobotează.
– Dacă este cald, va fi frig de Paşti.
– Dacă dimineaţa intră în casă bărbat oile vor fata berbecuţi, dacă intră femeie, vor fata miele.

Crăciunul este un zeu solar specific teritoriilor locuite de strămoşii autohtoni ai românilor, geto-dacii, identificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra. Mai mult de un mileniu Creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea Ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
La români amintirea acelor vremuri este încă proaspătă devreme ce în unele sate bănăţene şi transilvane ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou. În spaţiul sudest european Crăciunul a fost o sărbătoare solstiţială când oamenii celebrau divinitatea solară cu acelaşi nume.
Geto-dacii îl celebrau pe Crăciun, nume păstrat până astăzi, cu prefixul de Moş, ceea ce arată că el vine din bătrâni, din trecutul îndepărtat. Se poate reconstitui cu destulă certitudine modul de celebrare a unei sărbători geto-dacice consacrată începerii solstiţiului de iarnă. În sanctuarele lor, geto-dacii asistau la ceremonia arderii într-o vatră a unei buturugi, simbolizând anul vechi. La miezul nopţii de 23 spre 24 decembrie, sacerdoţii aruncau crăci de brad peste jarul buturugii, care se aprindeau imediat, arzând cu vâlvătăi. Era momentul sacru al începerii Anului Nou, când ziua care se micşorase treptat din toamnă, începea să crească, în dauna nopţii.

Românii au păstrat ca element folcloric, peste milenii, segmentul arderii buturugii în vatra casei, în noaptea când vine Moş Crăciun. Se prea poate că acest Moş Crăciun să fie chiar numele dat de geto-daci ceremoniei arderii buturugii în noaptea începutului solstiţiului sau chiar a începerii Anului Nou. În orice caz, termenul Crăciun este specific românilor, fiind preluat târziu, cu conotaţii creştine, de popoarele din jur, desemnând ziua Naşterii Domnului Iisus Christos.

Read Full Post »