La 40 de zile de la marele praznic al Învierii, mai precis în joia din a şasea săptămână după Paşti în calendarul ortodox se prăznuieşte Înălţarea Domnului, numit în popor – Ispas. La 40 de zile de la Înviere, Iisus se înalţă la cer după ce s-a arătat în câteva rânduri ucenicilor săi. După zece zile, aşa cum le făgăduise, va trimite de sus pe Sfântul Duh, : „Voi ruga pe Tatăl ca să trimită un alt Mângâietor ca să fie cu voi în veac“. Sărbătoarea se va numi în popor a Cincizecimii, pentru că se împlinesc 50 de zile de la Înviere.
În tradiţia populară zilele acestea au o încărcătură specială, chiar magică. În ziua de dinainte de Ispas, care mai e numită si Ajunul de Ispas, sau Moşii de Ispas, Bălţatele sau Pestriţele, nu se lucrează decât jumate de zi. Cealaltă jumătate se prăznuieşte. Cei ce muncesc toată ziua le bate piatra holdele şi sunt pociţi ei sau copii lor. Se pasc vitele prin holde pentru a fi frumoase şi sănătoase şi se bat cu leuştean pentru a fi ferite de strigoi. Se buciumă pentru ca vrăjitoarele să nu ia mana holdelor şi laptele vitelor. Pentru paza casei şi a familiei de strigoi, se taie leuştean şi se atârna la porţi şi la ferestre, iar femeile adună plante de leac. Noaptea înfloreşte feriga şi alunul, care culese sunt bune de farmece de dragoste. În aceasta zi de Bălţate sau Pestriţe se ţine post că e rău de lupi sau alţi prădători.
În ziua de Ispas, credincioşii se încing cu foi de nuc la brâu, pentru că şi Hristos şi-a pus când s-a înălţat. Se crede că cine moare de Ispas ajunge în cer. La Ispas, vitele se bat cu leuştean, ca să se îngraşe. De asemenea, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar zicând: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”. Tot în astă zi nu se dă foc şi sare din casă, iar tot ce se seamănă după această zi nu mai rodeşte.
În ziua de Înălţarea Domnului, femeile care au în familie morţi împart azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor, crezându-se că în acea zi se înalţă sufletele lor la cer şi să aibă merinde de drum. Femeile împart laptele dulce fiert cu păsat, iar cei care primesc trebuie să dea şi ei, la rândul lor, un buchet de mături de pe câmp. Ciobanii primesc un caş şi uneori un miel. Încep să se taie miei. Oameni sunt veseli şi se bat cu leuştean pe care îl ţin la brâu pentru a fi feriţi de strigoi. Se saluta cu Hristos s-a înălţat şi se răspunde cu Adevărat s-a înălţat!
Conform credinţei populare, Ispas este personajul mitic care a asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la Domnul. Este văzut ca un om vesel de aceea in ziua de Ispas trebuie sa fie bucurie şi veselie. Gospodinele gătesc bucate ca la Paşte – ouă roşii, miel, cozonaci şi pască. În ziua de Ispas Căluşarii joacă, iar în Sibiel din Mărginimea Sibiului e obiceiul ocolirii troiţelor.
Tot astăzi este şi Paştele cailor. Numai în aceasta zi se satură şi caii o dată pe an, şi doar un ceas, pentru că aşa au fost blestemaţi de către Maica Domnului:
„Fire-aţi cai afurisiţi,
De mine, de Dumnezeu,
Mai tare de Fiul meu.
Voi să nu mai aveţi saţ
Numa-n ziua de Ispas
Şi-atuncea vreme de-un ceas”.
Aşa că ce am aflat si eu ca omul, de la bunul vă spun şi vouă, ca să nu uităm aceste frumoase tradiţii şi obiceiuri.
Komul's Blog 